Povestiri din liniștea și din taina massailor

Campanii sociale

Povestiri din liniștea și din taina massailor

Astăzi a fost Sfânta Liturghie la parohia Ipwasi, cu hramul Bunei Vestiri. Massaii au ieşit dintre dealuri şi au venit la biserică, alăturându-se celor din sat. Femeile, purtând în spate copiii şi în inimă toate greutățile familiei lor s-au așezat la strană.

Iubim numai ce cunoaştem, spunea cineva. Dar câte lucruri rămân necunoscute inimii noastre? Pentru câte avem dispoziție să ne deschidem inima?

Ajungem câteodată să descoperim în preajmă oameni care iubesc aceleaşi lucruri ca noi, oameni cu care avem un numitor comun şi inima noastră se lărgeşte. Încercăm să cuprindem în ea, cât putem, pe cei cu care ne împrietenim.

La 25 de kilometri de centrul nostru misionar, în satul Ipwasi, între dealurile pietroase – dar acoperite de pădure – îşi află aşezarea unii dintre prietenii noştri dragi, tribul de massai din Ipwasi.

Astăzi a fost Sfânta Liturghie la parohia Ipwasi, cu hramul Bunei Vestiri. Massaii au ieşit dintre dealuri şi au venit la biserică, alăturându-se celor din sat. Femeile, purtând în spate copiii şi în inimă toate greutățile familiei lor s-au așezat la strană. Acestea au o  rară cuminţenie, blândețe şi aşezare a inimii. Am spune chiar o linişte atât de necesară nouă, creştinilor ortodocşi ce trăim în oraşe. Nouă, celor care ne găsim liniştea tot înconjurați de zgomot – „în nelinişte”, cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul.

La vederea modului în care ei, massaii, trăiesc şi înțeleg prezența la Biserică – cu simplitate, implicare, fără grabă, primind Sfânta Împărtăşanie –  ne amintim cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spunea că „puterile de căutare şi cercetare  a lucrurilor dumnezeieşti sunt sădite în firea oamenilor”*.

Anul trecut, nouă dintre familiile de massai au cerut episcopului locului să le cunune. Acest gest ne face să credem că ei, deși ortodocşi doar de câțiva ani, încep să pătrundă şi să înțeleagă tainele şi firescul Ortodoxiei.

Având pe Hristos Dumnezeu numitor comun, tot ce ne rămâne de făcut e să găsim loc în inima noastră pentru frații noştri, massaii.

*Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrisori către Talasie  în Filocalie, volumul 3

Intrați aici, dacă doriți să sprijiniți activitatea Centrului Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania.

Citește despre: