Praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos la Mănăstirea Ceahlău: Părintele Mitropolit Teofan a oficiat Taina Sfântului Botez și Sfânta Liturghie
Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat zilele acestea pe muntele Ceahlău pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul Mănăstirii Ceahlău. Ca în fiecare an, devenind deja o tradiție, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Alături de chiriarh a mai slujit Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Tot marți, 6 august 2019, Părintele Mitropolit Teofan a oficiat Taina Sfântului Botez pentru tânărul Niyigena Theophile, originar din Republica Rwanda, care începând de astăzi a devenit membru al Bisericii Ortodoxe.
Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos reprezintă pentru pelerinii care au urcat muntele Ceahlău și s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie, un moment de înaltă bucurie duhovnicească. Încă de luni seara, o parte dintre credincioşi s-au adunat la mănăstire, participând la slujba Privegherii, şi au dormit peste noapte fie în corturi, fie în încăperile așezământului monahal. În dimineața aceasta, înainte de Sfânta Liturghie arhierească, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru tânărul catehumen Niyigena Theophile care a primit haina cea albă a credinței ortodoxe, avându-l ca părinte spiritual pe jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu.
PS Veniamin: „Această lumină izvora din ființa Lui pentru că El este Dumnezeu-Omul”
În timpul chinonicului, Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin le-a vorbit credincioșilor despre starea harică pe care o avea Mântuitorul Hristos pe Muntele Tabor: „Părinții Bisericii care au vorbit despre Praznicul Schimbării la Față au arătat că acest chip de lumină pe care l-au văzut Apostolii este veșmântul pe care îl avea Adam în starea harică înainte de cădere și pe care îl vom avea toți cei care am primit botezul în Hristos, toți cei care ne îmbrăcăm cu harul Duhului Sfânt în această viață. Această lumină, acest har, această stare harică deosebită, izvora din ființa Lui, pentru că El este Dumnezeu-Omul, este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a întrupat. În cazul sfinților, această strălucire este rezultatul sfințirii vieții lor, în cazul Domnului Hristos, starea și lumina care izvora din El, mai puternică decât soarele, aceasta izvora din ființa Sa”.
De asemenea, în timpul împărtășirii credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a îndemnat mulțimea prezentă să se apropie de Dumnezeu, separându-se de agitația lumii: „Credincioșii sunt chemați din când în când să se separe de tumultul acestei lumi. În intimitatea locuinței lor sau mergând în pelerinaj la sfintele biserici, participând la Sfânta Liturghie în parohiile lor, separându-se pentru o clipă de ritmul, uneori infernal, al vieții de fiecare zi, omul se poate apropia de Dumnezeu. Aflându-se în această stare, omul se poate apropia de Dumnezeu, împlinind în viața lui cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ceea ce au trăit și experimentat sfinții apostoli și sfinții proroci pe Muntele Tabor”.
La final, părintele protosinghel Casian Florea a adăugat un cuvânt de recunoștință tuturor celor care s-au adunat și s-au rugat la hramul mănăstirii: „Prezența dumneavoastră în această zi de sărbătoare, a celor veniți pentru prima dată și a celor care au poposit aici an de an, este o chemare de la Dumnezeu și un dar pentru mănăstirea noastră. Totdeauna am considerat că urcarea acestui munte este o nevoință în vederea participării la sfintele slujbe dar și o biruință a neputinței noastre lăuntrice, care din nefericire ne îndeamnă la păcat de multe ori. Așa cum au urcat apostolii Petru, Iacob și Ioan pe Muntele Taborului, alături de Mântuitorul Hristos, primind ca răsplată lumina și pacea dumnezeiască, la fel a fost și urcușul nostru pe Ceahlău - Muntele Rugăciunii, unde s-a făcut simțită prezența lui Dumnezeu în inima noastră”.
Având hramurile „Schimbarea la Față a Mântuitorului” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, Mănăstirea Ceahlău este situată la cota 1800, fiind unul din lăcașurile monahale de la cele mai mari altitudini din țară. Praznicul Schimbării la Față face în mod tradițional legătura între sărbătorile dedicate Sfântului Ioan Iacob de la Neamț și Sfintei Teodora de la Sihla, fiind un prilej de pelerinaj la mănăstirile nemțene pentru numeroși credincioși.
Vă invităm să vizitați și GALERIILE FOTO de la sărbătoarea Mănăstirii Ceahlău, accesând următoarele linkuri:
(Foto) Glas de rugăciune și mărturisire pe „Taborul românesc”
(Foto) „S-a unit cu Hristos” pe Muntele Ceahlău: rwandezul Theophile a primit Taina Botezului