Prăznuirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, la Spitalul de Copii din Galați

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Prăznuirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, la Spitalul de Copii din Galați

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat duminică, 31 ianuarie 2016, la hramul Capelei Spitalului de Urgență pentru Copii din municipiul Galați.

În fiecare an, ziua de prăznuire a Sfinților Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru cadrele medicale şi micii pacienţi ai Spitalului de Urgenţă pentru Copii, întrucât această instituţie medicală din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitorii. De ziua hramului, duminică, 31 ianuarie 2016, în capela contruită în curtea Spitalului, un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie.

La momentul liturgic cuvenit, o parte dintre copii internaţi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. În continuare, Chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa cadrelor medicale şi a copiilor internaţi aici, a săvârşit o slujbă de mulţumire şi parastasul pentru toţi ostenitorii Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul.

După slujirea liturgică, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu preoţii slujitori şi cadrele medicale au vizitat saloanele unde sunt internaţi cei mici. Pentru a spori evlavia celor suferinzi, ierarhul locului le-a oferit spre închinare o părticică din moaște Sfântului Ierarh şi Tămăduitor Luca, încurajându-i în suferinţă şi oferindu-le daruri.

Sursa: http://www.edj.ro/ianuarie-2016/3489-praznuirea-sfintii-doctori-fara-de-arginti-chir-si-ioan-la-spitalul-de-copii

Citește despre: