Preasfințitul Emilian Lovișteanul a împlinit 45 de ani

Arhiepiscopia Râmnicului

Preasfințitul Emilian Lovișteanul a împlinit 45 de ani

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi-a sărbătorit ieri, 12 februarie 2017, ziua de naştere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de binecuvântare.

Ierarhul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui (nume de botez Vlad). Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Neamț (1990-1995) și Facultatea de Litere și Teologie din cadrul Universitații Ovidius din Constanța, la Specializarea Teologie-Istorie (1996-2000), unde a urmat și cursurile de masterat la specializarea Istorie veche-medievală (2000-2002).

În anul 2003 a fost admis la cursurile de doctorat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, la Specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu teza Mitropolia Moldovei și Sucevei: Arhiepiscopia Iașilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948), elaborată sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu. În ianuarie 2009 i s-a conferit titlul de doctor în teologie.

În 2001 a urmat un curs de limbă engleză organizat de către Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva la Academia Ortodoxă din Vilemov, Cehia, iar în 2005 a participat la un Stagiu de perfecționare a limbii engleze la Community of the Resurrection, Mirfield și cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic Resurrection, Marea Britanie.

În lucrarea administrativă, Preasfințitul Emilian a îndeplinit funcțiile de: Mare eclesiarh al Mănăstirii Neamț; Preot spiritual al Facultății de Teologie din Iași; Președinte al Consistoriului monahal și Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iașilor; Exarh al mânăstirilor din județul Iași.

În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie 2009 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul Lovișteanul. Ceremonia de întronizare, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în data de 14 noiembrie 2009, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: