Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a participat la lansarea volumului „Agapologia. Logodna iubirii cu libertatea - eseuri”

Arhiepiscopia Râmnicului

Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a participat la lansarea volumului „Agapologia. Logodna iubirii cu libertatea - eseuri”

Biblioteca Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea a fost luni, 31 martie, gazda lansării volumului „Agapologia. Logodna iubirii cu libertatea - eseuri”, apărut la Editura Reîntregirea sub semnătura scriitorului Ilorian Păunoiu. La eveniment a luat parte şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt dedicat momentului cultural.

În cadrul întâlnirii au mai rostit alocuţiuni: Conf. Univ. Dr. Ioan St. Lazăr, Aurora Gherghina, subprefect de Vâlcea, scriitoarea Zenovia Zamfir, Prof. Dr. Florin Epure, Prof. Elena Stoica şi Dragoş Teodorescu, scriitor şi arhivist. Moderatorul întâlnirii a fost Prof. Ion Soare, scriitor şi publicist vâlcean.

ILORIAN PĂUNOIU a debutat în literatură cu versuri, în "Vâlcea lite­rară" (1986), revistă a Societăţii Literare "Anton Pann". Au urmat apariţiile sale în presa scrisă de specialitate ("Tribuna" Cluj, "Luceafărul" Bucureşti), la posturile de radio şi televiziune. Devine membru fondator al Societăţii Culturale "Anton Pann". 

Cu optimismul şi energia sa deosebită este un remarcabil animator cultural. Înfiinţează Cenaclul literar pentru tineret "Lumină lină" (Râmnicu-Vâlcea) şi Cenaclul "Lumina" (Popeşti). 

În acelaşi timp desfăşoară o prestigioasă activitate editorială, publicând mai multe cărţi de poezie şi proză, devenind astăzi un nume cunoscut şi apreciat în literatura contemporană: "Strigarea numelui" (1998), "Jocul secundei" (1999), "Scrisori către aproapele. Introducere în agapologie" - eseuri (2000), "Simfonia pentru spadă şi crin" (2005), "Cântarea cântărilor" (2008) - transpunerea în versuri a celebrului text biblic. 

De-a lungul timpului, pentru prestigioasa-i activitate, primeşte mai multe premii - Premiul Societăţii li­terare "Anton Pann" - la Festivalul şi Concursul de poezie "Nicolae Bălcescu", Premiul Inspectoratului pentru Cultură Vâlcea (1998) pentru cartea de debut "Strigarea numelui" (1998) etc. (Sursa: arhiram.ro)