Preasfinţitul Ignatie: „Hristos este cel mai bun oftamolog, te vindecă de orbirea minţii”
În Duminica a VI-a după Sfintele Paşti (a Orbului din naştere), Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba de sfinţire a noii biserici din Parohia Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad, avându-i ca ocrotitori pe „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi pe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
După slujba de sfinţire a noului lăcaş, a urmat săvârşirea Sfintei Liturghii pe o scenă special amenajată în faţa bisericii.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a scos în evidenţă importanţa vederii duhovniceşti: „Hristos ne dă putere să vedem, cu mintea noastră, lucrurile care sunt cu adevărat esenţiale. Orbul a fost supus unei agresiuni de manipulare incredibilă din partea fariseilor şi cărturarilor. Aceştia ar fi vrut să-i spună: tu nu ai fost orb din naştere, nu ai beneficiat de o minune!
Orbul nu avea o educaţie aleasă, nu stăpânea arta dialogului, a dialecticii. Însă se dovedeşte a fi orbitor de inteligent. Prin această acuitate a minţii a demontat tentativa fariseilor de a-l convinge că nu a fost martorul unei experienţe extraordinare.
Din nefericire sunt foarte mulţi astăzi care încearcă să ne păcălească. Există o maniplare în toate sectoarele vieţii sociale. (...) Vă îndemn să nu picaţi în manipulările la care asistăm astăzi, foarte subversive, unele mai perfide decât altele.”
De asemenea, Preasfinţia Sa a insistat asupra lucrării de curăţire a minţii, fapt ce ne ajută să avem coerenţă în gândire şi atitudine: „Sunt momente de răscruce a vieţii, când suntem puşi în faţa alegerilor, şi nu de fiecare dată luăm alegerile cele mai bune, şi ne afundăm. Cât de mult contează, în astfel de momente, să ai o minte limpede, o minte curată, ca să poţi să vezi esenţa a ceea ce se întâmplă.
Hristos este cel mai bun oftamolog, te vindecă de orbirea minţii. Noi avem vederea fizică, dar nu e suficientă, avem nevoie de un alt fel de vedere, de cea a minţii.
Neorânduiala, dezorganizarea la nivelul minţii este cea care oboseşte cu adevărat pe orice om. De aceea suntem atât de stresaţi, de neliniştiţi, pentru că nu avem ordine la nivelul minţii. Şi avem nevoie de Hristos, Care să facă lumină în mintea noastră, să ne dea vederea minţii. Vedere pe care noi o pierdem din pricina păcatului. Păcatul ne transformă în miopi din punct de vedere spiritual, nu mai vedem lucrurile aşa cum trebuie, le vedem distorsionat. Hristos însă ne dă lumina şi limpezimea gândului.”
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Ignatie a apreciat şi evidenţiat pe cei care au contribuit la zidirea bisericii, oferindu-le diplome de vrednicie, iar părintelui paroh Silviu Moroianu i-a fost acordat rangul de iconom stavrofor. Tot cu acest prilej, Ierarhul Huşilor a dăruit Sfântul Antimis pentru bisericile din parohiile Grăjdeni şi Fruntişeni.