Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a oficiat Slujba Canonului cel Mare la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat luni, 3 martie 2014, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat luni, 3 martie 2014, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Slujba Canonului a început la ora 16.00, în Catedrală fiind prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu.
La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi înţelesurile duhovniceşti ale postului, subliniind totodată importanţa acestuia pentru creştini.
„După trei săptămâni de pregătire duhovnicească am intrat în Postul Mare şi această săptămână ne oferă posibilitatea să adâncim profunzimea rugăciunii şi a nevoinţelor trupeşti. În primele patru zile ale Postului Mare, Biserica a rânduit să fie citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în patru stări, pentru a parcurge ceea ce Sfântul Andrei Criteanul a alcătuit, momente de reflecţie, de meditaţie biblică, cu privire la multele exemplele din scriptura Vechiului şi Noului Testament, la persoanele care au greşit înaintea lui Dumnezeu dar s-au îndreptat, s-au pocăit, ceea ce ne îndeamnă şi pe noi Biserica: să ne pocăim, să ne îndreptăm, să ne iertăm unii pe alţii şi mai ale să ne împăcăm cu Dumnezeu, nevoindu-ne după posibilităţi, prin asceză, prin rugăciune, prin post şi prin nevoinţele trupeşti, ca o intensificare a vieţi noastre de apropiere faţă de Dumnezeu”, a spus Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul.
Vorbind despre autorul Canonului cel Mare, Preasfinţia Sa a spus: „Sfântului Andrei Criteanul a trăit în cea de-a doua jumătate a secolului al VII-lea şi prima jumătate a secolului al VIII-lea. S-a născut în Damasc şi după ce s-a nevoit o perioadă la Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim a ajuns la Constantinopol cu treburi ale Patriarhiei Ierusalimului referitoare la Sinodul VI Ecumenic. Recunoaşterea de care se bucura la acea vreme a făcut să fie ales episcop al Cretei. Şi în demnitatea aceasta s-a ocupat în mod intens de activităţile bisericeşti, a ridicat biserici şi mănăstiri, s-a ocupat de activităţile social filantropice şi chiar de educarea tinerilor. A fost un episcop şi un părinte al Bisericii care a alcătuit multe imne liturgice, un imnograf de seamă care a lăsat cultului Bisericii noastre multe imne pe care noi le folosim de-a lungul anului bisericesc.”
În prima săptămână a Postului Mare şi la Denia din Joia săptămânii a cincea se oficiază în Biserica Ortodoxă slujba Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. Conţinutul Canonului Mare este unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. (Sursa: arhiram.ro)