Premieră la TVR Moldova: Serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”, difuzat pentru prima dată în Basarabia

Arhiepiscopia Chişinăului

Premieră la TVR Moldova: Serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”, difuzat pentru prima dată în Basarabia

Începând cu data de 17 aprilie, ora 21:00, TVR Moldova va difuza, în premieră pentru publicul din Basarabia, serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”. Această producție de excepție, realizată cu binecuvântarea Preacuviosului Părinte Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, aduce în fața telespectatorilor povestea vieții unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei contemporane.

Evenimentul are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, și sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Serialul, structurat în nouă episoade, urmărește cele mai importante momente din viața Sfântului Paisie Aghioritul (1924–1994): nașterea în Farasa Capadociei, botezul său de către Sfântul Arsenie Capadocianul, copilăria în Konitsa, perioada petrecută în armată, primele încercări monahale și, în cele din urmă, viața sa duhovnicească pe Muntele Athos, încheiată cu trecerea la cele veșnice.

Difuzarea acestui serial în Postul Mare este „o adevărată binecuvântare pentru sufletele credincioșilor noștri”, a declarat Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania într-un interviu acordat portalului DOXA:

Viața Sfântului Paisie Aghioritul este un exemplu viu de smerenie, jertfelnicie și iubire pentru aproapele. Acest film este mai mult decât o biografie, este un ghid duhovnicesc, o călăuză către Hristos, către smerenie și către adevărata bucurie a vieții trăite în Dumnezeu.

Produs de Institutul „Sfântul Maxim Grecul” al Mănăstirii Vatoped, serialul a fost urmărit de milioane de oameni la momentul lansării în Grecia. 

Serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer” va fi difuzat în fiecare joi, începând cu 17 aprilie, la ora 21:00, pe TVR Moldova. Această premieră pentru spațiul basarabean marchează un moment istoric și duhovnicesc, reamintind că Ortodoxia autentică nu se învață doar din cărți, ci se trăiește și se mărturisește.

Citește despre: