Constanța Smaranda s-a născut pe 19 octombrie 1916, fiica familiei Alexandru și Zânca Ionescu din Bazga, având rădăcini bohotinene. Mama sa, Zânca, era de loc din satul Bohotin, fiica preotului Ștefan Ciocoiu și a preotesei Maria. Liceul l-a făcut la Huși, apoi s-a căsătorit cu cel care va fi preotul Petru Diaconu, paroh și învățător în Bohotin. Doamna preoteasă era alături de părintele învățându-i pe copii cântece religioase, atât la școală, cât și la biserică. A format un cor frumos și din rândul sătenilor, mulți i-au trecut pragul pentru a asculta o vorbă bună, pentru a primi alinare sau un ajutor.

Viața de familie și-a desfășurat-o într-o perioadă zbuciumată de război, apoi părintele a fost întemnițat sub acuzația de apartenență la mișcarea legionară, casa lor fiind confiscată și doamna preoteasă rămânând să locuiască în grajd. A lucrat ca funcționar la CAP Bohotin și apoi la Spitalul de Psihiatrie din Răducăneni. După întoarcerea părintelui Petru din arest, a participat la construirea unei alte gospodării, luând totul de la capăt cu încredere în Dumnezeu.

Cu toate greutățile întâmpinate, își făcea timp și pentru a cunoaște mai multe locuri sfințite, biserici și mănăstiri de pe teritoriul țării noastre. Doamna preoteasă și-a ales duhovnic de la o mănăstire, cât timp a putut merge, iar pașii săi au cunoscut multe locuri sfinte la care i-a îndrumat și pe alții, pentru a-și găsi liniștea sufletească. A fost un misionar al credinței în perioada comunistă în care educația religioasă era interzisă. Timp de 9 ani a stat doar în scaunul cu rotile din cauza unei slăbiciuni a corpului și fragilității oaselor.

Pe 21 ianuarie 2015 a trecut la cele veșnice, iar pe 24 ianuarie a fost înmormântată lângă cel care i-a fost soț, preotul Petru Diaconu, lângă biserica satului Bohotin.

Presvitera Constanța Diaconu, mamă duhovnicească a credincioșilor, prietenă apropiată și sfătuitor de nădejde

La sfârșitul săptămânii trecute, în parohia Bohotin, comuna Răducăneni, Protopopiatul Iași 2, s-a desfășurat un eveniment cernit din istoria parohială. Sâmbătă, 24 ianuarie, după ce a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii, la ora 12.00, un sobor de opt preoți și un arhidiacon au oficiat slujba înmormântării celei care a fost preoteasa Constanța Smaranda Diaconu. Soborul a fost condus de Prea Cucernicul Preot Vilie Doroșincă, protopop de Iași 2, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, fiind prezenți și prea cucernicii părinți Paul Iușcă, preot paroh la parohia Gura Bohotin, Cătălin Cojocaru, preot paroh la parohia Cozia, Teodor Bărbieru, preot paroh la parohia Bazga, Florin Tănase, preot paroh la parohia Cotu lui Ivan, Iulian Andrei, preot paroh la parohia Bohotin, Răzvan Petru Puiu Aonofriesei, preot misionar la spitalul Sfântul Spiridon și arhidacon Paul Iușcă de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Prea Cucernicul Părinte Protopop Vilie Doroșincă și de preotul paroh Andrei Iulian. Prea cucernicul părinte protopop a subliniat în cuvântarea sa rolul preotesei în parohie și suferințele pe care le-a îndurat presviterea Constanța când soțul ei a fost întemnițat: „Suntem aici pentru ca împreună să ne rugăm pentru cea care și-a petruct viața în această lume, timp de 99 de ani, pentru cea pe care a învrednicit-o Dumnezeu să ajungă la această vârstă de 99 de ani ca să dea exemplu și celorlalți de adevărată viață și pregătire în această lume pentru viața de dincolo, în lumea veșniciei. A avut o viață nu ușoară doamna preotesă Constanța Smaranda pentru că în tinerețe a trebuit să înfrunte multe greutăți. Vezi că totul ți se ia și poți trece peste acest lucru, dar mai greu este să vezi că ți se ia ceea ce ți-a rânduit Dumnezeu și anume soțul, ca preot, ți se ia în pușcărie. Durerea este foarte mare atunci când știi că nu a greșit, ci pentru faptul că Îl mărturisea pe Dumnezeu prin viața și trăirea lui, ca preot slujitor și învățător, și-i educa și pe ceilalți în spiritul adevărului și al dreptății.

Am venit de mai multe ori la această biserică, la slujbă și doamna preoteasă, la vârsta ei înaintată, era prezentă în biserică, ajutată de cea căreia și-a încredințat viața ei, bâtrânețea ei, neputința ei, ajutată și de ceilalți fii ai satului sau fiice ale satului, ca semn de recunoștință pentru ceea ce a făcut această preoteasă cu preotul său în satul acesta. Și dacă n-a avut copii, a rânduit Dumnezeu să se ocupe de copiii altora ca de ai ei. S-a ocupat de corul copiilor în timpul vieții sale și de corul bisericii, ca ajutor de nădejde al părintelui și acest lucru este măreț.

Noi plecăm din această viață doar cu faptele noastre. Cum ne putem mântui? Mântuitorul răspunde cuiva care întreabă ce poți face să câștigi viața veșnică: Să păzești poruncile!... Cea care este acum în fața dumneavoastră a făcut acest lucru. L-a iubit pe Dumnezeu și v-a iubit pe dumneavoastră și pe mulți care au plecat spre cele veșnice. Pentru că rolul preotesei este enorm de mare pentru parohie și pentru preot. Nimeni nu venea la poarta casei parohiale să strige Părinte!, ci striga Coană preoteasă!. Și când ieșea ea, omul spunea că are nevoie de părintele. Deci se vede cât de importantă este misiunea unei preotese. Ea este cea care păstrează legătura dintre credincioșii unei parohii și preotul slujitor. Ea face ceea ce de multe ori preotul nu ajunge să mai facă, ea poate merge acolo unde preotul nu ajunge să mai facă acest lucru. Exemplul ei să căutați să-l aveți premanent în față.

Aduc un cuvânt de mângâiere și binecuvântare pentru toată familia doamnei preotese și când spun familie, mă refer la toți cei din parohie și la cei care au îngrijit-o, din partea Înaltpreafințitului Mitropolit Teofan, care m-a delegat la această slujbă. Sunt sigur că Înaltpreasfinția Sa ar fi venit la înmormântare pentru că are un suflet măreț în ceea ce privește viața duhovnicească și trăirea din Biserica noastră strămoșească și merge la înmormântările preoților și ale preoteselor, dar situația zilei de astăzi, 24 Ianuarie, ziua Unirii, l-a reținut.

Cuvântul Înaltpreasfinției Sale este gând de mângâiere și de rugăciune pentru ca Bunul Dumnezeu să-i călăuzească drumul spre veșnicie acolo unde dorim cu toții să fim, unde nu este durere, întristare, nici suspin. Ea este cinstită și prin soborul frumos de preoți care sunt prezenți la înmormântarea unei preotese - este un lucru care dă de gândit în mod plăcut, aceasta fiind recunoștința pentru ceea ce ea a făcut împreună cu părintele care i-a fost soț, pentru păstrarea dreptei credințe și a unității de neam. S-o aveți în pomelnicele frățiilor voastre, s-o aveți în pomelnicul pe care-l prezentați la ușa altarului, ca să-l pomenească preotul, s-o aveți în pomelnicul ctitorilor...”

Părintele paroh Andrei Iulian a creionat în câteva cuvinte viața doamnei preotese și rolul ei ca factor de legătură în rândul credincioșilor din parohie, suferința îndurată timp de nouă ani în scaunul cu rotile și binele pe care l-a făcut celor necăjiți: „Este un moment de emoție și de durere. În fața noastră se află cea care a fost presvitera Constanța. Pentru mulți a fost ca o mamă, prietenă apropiată și un sfătuitor de nădejde. Toți cei care au cunoscut-o i-au primit cuvintele și sfaturile date în ajutor și fiecare rememorează momentele cele mai frumoase petrecute alături de doamna preoteasă. Deși vârsta ei era înaintată, ea a reprezentat un factor de legătură în această parohie. De fiecare dată când era prezentă la Sfânta Liturghie, răspândea o atmosferă de pace, de liniște și de îndemn la rugăciune. Nu puteai lipsi de la biserică atunci când o vedeai pe maica preoteasă adusă în scaun cu rotile și așezată aici în fața iconostasului...

Ar fi multe de spus despre viața ei. A fost greu pentru ea. Soțul era în închisoare, iar ea locuia într-un grajd. Dumnezeu, chiar dacă nu i-a dat darul nașterii de prunci, i-a dat fii duhovnicești și se vede acest lucru astăzi prin mulțimea credincișilor care au venit la căpătâiul ei. Fiecare dintre cei care sunt prezenți aici poate spune că roaba lui Dumnezeu Constanța a fost ca o mamă pentru el, prin sfaturile ei, prin ajutorul pe care l-a dat. Nu de puține ori, când alerga cineva la ea, îi boteza, îi cununa, îi îndemna spre bine, îi scotea din cele mai grele necazuri. Avea grijă de copii, făcea cor cu copiii, a avut o activitate deosebită aici în parohie ca maica preoteasă sau nănășica, cum o numeau credincioșii. Am auzit doar cuvinte frumoase despre ea în scurtul timp de când sunt aici preot paroh. Noi nu putem decât să păstrăm amintirea ei neștearsă, să-i facem slujbele rânduite și să-i facem veșnica ei pomenire!”

Mulțime de credincioși dintre cei care i-au fost mai apropiați și au văzut în ea o a devărată îndrumătoare, au fost prezenți la slujba de înmormântare. Înhumarea celei care a fost presvitera Constanța Smaranda Diaconu s-a făcut lângă biserică, în mormântul în care sunt îngropați soțul său, Preotul Petru Diaconu, precum și Preotul Ștefan Ciocoiu și presvitera Maria.

Pomenirea ei să fie veșnică din neam în neam!

(Preot Iulian Andrei, paroh la Biserica din Bohotin)