Preoții pășcăneni, împreună pentru prima oară de la debutul pandemiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Preoții pășcăneni, împreună pentru prima oară de la debutul pandemiei

După o perioadă de absență, cauzată de timpurile pe care le trăim, Sala „Mitropolit Visarion Puiu” din cadrul Protopopiatului Pașcani s-a reanimat, la început de an, prin programarea ședințelor preoțești cu clericii din Protopopiatul Pașcani. Pe parcursul a trei zile, a câte trei cercuri pastorale, în zilele de 26, 27 și 28 ianuarie, preoții pășcăneni s-au întâlnit în ședințe de analiză și comunicare pe subiecte care au vizat comunicări ale Centrului Eparhial și ale protopopiatului, dar și în dialog pe diverse teme care fac referire la perioada pe care o traversăm.  

În cadrul întâlnirilor, părintele protopop Pavel Postolachi a întărit, prin puterea cuvântului, menirea și misiunea preotului în parohie, lucrarea sa liturgică și pastorală, problematica timpului, a enoriașilor care se îmbolnăvesc, precum și modalitățile de sprijin și încurajare a acestora și a familiilor din care provin.

În continuare, subiectele misionare au fost discutate de către părintele misionar Dan Turcu, reiterând reluarea cercurilor pastorale, condițiile în care se pot desfășura, restricțiile în vigoare, precum și stimularea elevilor din parohii pentru a se înscrie la concursurile organizate de către Centrul Eparhial pe teme religioase, exemplificând concursul despre cunoașterea Noului Testament, ce se va desfășura în anul 2021 la Centrul Eparhial Iași.

Secretarul protopopiatului a adus în discuție diverse comunicate ale Centrului Eparhial cum ar fi: problematica urgentării obținerii actelor de proprietate la parohii, programarea sfințirilor sau resfințirilor pentru anul 2021, stabilirea unor modalități corecte și responsabile de comunicare între protopopiat și parohii prin intermediul rețelelor sociale, întocmirea hărților parohiilor - lucrare începută și care se află în plină desfășurare. Finalul ședințelor a fost dedicat problematicii economice; domnul contabil al protopopiatului Pașcani, Lulu Alecsăndroaie a expus sarcinile și datoriile economice ale fiecărei parohii în parte, registrul entităților și diverse declarații care trebuie depuse în termen, de către parohii, la sediile fiscale ale statului, întocmirea inventarelor la parohii, apoi s-a adus în discuție problematica debitelor, ale vânzărilor de lumânări, iar în final s-au făcut trimiteri către Regulamentul administrării bunurilor bisericești spre a fi studiat de către fiecare preot.                                                                                                              

Rugăciunea de final a ședinței a amplificat dialogul între preoți, discuțiile continuând în sala de ședințe, dar și pe holurile protopopiatului, preoții fiind dornici de a vorbi unii cu alții, de a-și împărtăși, chiar povesti din întâmplările pastorale petrecute în perioadele anului 2020.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste momente, și, cu toate condițiile restrictive cauzate de pandemia de corona virus, nădăjduim în viitoare întâlniri ale preoților la protopopiat! (Pr. Gigi-Daniel Ioan - Secretarul Cancelariei Protopopiatului Pașcani)

Citește despre: