În cuvântul de deschidere al întâlnirii, care a avut ca temă centrală „Preotul și preoteasa -  părinți în familie și în parohie”, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a împărtășit fraților preoți și preoteselor acestora că își dorește ca în aceste zile să se vorbească și despre bucuria de a fi preot, căci prea des, atunci când se întâlnesc cu alte ocazii, vorbesc despre dificultățile întâlnite, precizând faptul că pe lângă dificultăți există și imense bucurii și spații de desfătare duhovnicească lăuntrică care sunt alcăuite din lucuri simple care trebuiesc re-consțientizate și cultivate, amintind totodată că nu este dramă mai mare decât aceea de a nu fi ceea ce ești.

Sintetizând sursele principale de presiune exercitate asupra familiei preotului au fost identificate ca fiind cele mai periculoase duhul lumii, opulența de orice fel, lipsurile materiale și dezechilibrul dintre timpul petrecut cu familia și timpul petrecut în viața parohiei.

În urma expunerii în plen a temei „Sfinții Împărați Constantin și Elena, prezență a familiei creștine în misiunea bisericii” de către părintele Constantin Ghervan din parohia Brăești, protopopiatul Pașcani, s-a putut constata adevărul că felul umanității de a viețui pânâ la împăratul Constantin a fost îndepărtat prin deciziile sale și că s-a inaugurat un alt mers al lumii cunoscute până atunci care s-a desfășurat pentru o perioadă până aproape de vremea noastră când păgânătatea, în cele două forme ale sale, închinarea la idoli și libertinismul moral, a început din nou să se instaleze în lume. Perescuțiile creștinilor de dinainte de împăratul Constantin au reapărut în mod special în veacul douăzeci în Europa de Est, constatându-se că în ultimii 10-15 ani a început o altă persecuție, manifestată pe două fronturi, o persecuție sângeroasă și una nesângeroasă, dar extrem de nocivă, care este îndreptată împotriva familiei.

S-a vorbit de asemenea despre faptul că actualmente, în lume, sunt zone unde creștinii sunt pur și simplu uciși, citându-se o informație conform căreia o sută de mii de creștini sunt uciși pentru credința în Domnul Hristos ceea ce înseamnă că la fiecare cinci secunde și jumătate un creștin își dă viața pentru Hristos. Iar lucrul acesta este posibil numai dacă familia, și familia preotului în special, se străduiește să fie așa cum este familia unei fetițe de trei anișori care întrebată fiind cum sunt părinții ei a răspuns: „părinții mei sunt frumoși, fericiți și adevărați”. Iar acest lucru este consecința firească a conștientizării, și mai ales al trăirii faptului că preotul și preoteasa, soțul și soția în general, sunt un singur trup și că așa cum îndrăzneț afirma părintele Arsenie Papacioc, harul revărsat la hirotonie se pogoară peste bărbat și peste femeie ca peste un trup unic, format prin Taina Sfintei Cununii.

Invitatul „special” al acestei conferințe, părintele Nicoale Tănase de la Valea Plopului, a evidențiat acest aspect citând o mărturie a unui preot din îndepărtata Siberie pentru care era absolut normal ca preoteasa lui să stea în Sfântul Altar în timp ce el slujea. În acest sens, părintele Nicolae a vorbit și despre asumarea întregii personalități și a tuturor  acțiunilor preotesei de către preot, afirmând faptul că nu se poate ca preoteasa să facă ce vrea și preotul să mai slujească în continuare, în înțelesul că dacă preoteasa a făcut un avort este inadmisbil ca preotul să mai slujească la Sfântul Altar, evidențiind totodată și faptul că preotesele sunt esență în succesul misiunii, citându-se iarăși un gând al părintelui Arsenie Papacioc care afirma că „preotul binecuvintează iar soția întărește binecuvântarea, preotul este casă, dar soția lui este temelia și dacă temelia nu este potrivită pentru dimensiunea casei, clădirea se surpă”. Sintetizând toate discuțiile despre cum ar trebui să fie familia preotului, și familia în general, sau cel puțin la ce este chemată, s-a făcut aducere aminte de un gând al părintelui Paisie Aghioritul care avea încredințarea că lucrul cel mai de preț din lume este familia și că atunci când familia va înceta să existe va dispărea și lumea. Celor prezenți li s-a pus în față și icoana Sfinților Aquila și Priscila, icoana familei în general, care sunt prezentați alături de pruncul lor dar și de Sfântul Apostol Pavel, „duhovnicul” lor.

Ultima zi a conferinței a început, ca și ziua precedentă, cu săvârșirea Sfintei Liturghii, înlăuntrul căreia preoții și preotesele au avut șansa să retrăiască frumosul moment al hirotoniei rugându-se împreună ca harul Domnului să-l întărească în slujirea aceasta pe tânărul Cojocaru Lucian Daniel căruia i-a fost încredințată în această zi păstorirea parohiei Viișoara Mică din județul Botoșani, protopopiatul Darabani.

După aceasta a urmat o zi plină de discuții despre subiecte ce au fost abordate mai întâi în grupuri restrânse, după care au fost discutate în plen, în prezența Înaltpreasfințitului Teofan. Temele atinse au trezit interesul părinților, mulți dintre ei implicându-se cu toată ființa lor în aceste discuții ce au atins subiecte ca: soluții de depășire a rutinei din pastorație și din viața parohiei, copii – câți și când, căsătoria albă față în față cu abuzul de plăcerea trupească, beneficiile și riscurile abstinenței în viața trupească, care sunt, cum apar și cum se rezolvă conflictele dintre preot și preoteasă, cum înțelegem problema divorțului și a recăsătoriei, cum transformăm timpul petrecut împreună într-o bucurie crescândă, vacanța familiei de preot – necesitate sau lux, modalități potrivite și modalități nepotrivite de petrecere a concediului, exemple necostisitoare de a petrece concediul într-un mod plăcut, când simți că ești împlinit ca preot, când simți că ai trădat pe Dumnezeu, care sunt slăbiciunile cu care se confruntă familia preotului și care afecteză viața Bisericii, ce pierde și ce câștigă familia preotului dacă face naveta, care ar trebui să fie programul duhovnicesc al unei familii de preot, cum facem față sentimentului de neîmplinire în pastorație, care este rolul colegilor preoți în menținerea râvnei pastorale, decalogul educativ al părinților clerici, ce învăț eu de la copilul meu, se poate vorbi despre un profil al copilului de preot, dezacordurile dintre preot și preoteasă în educarea copiilor, cum pregătim copilul pentru influențele negative ale societății, cum motivezi copilul să învețe și să muncească, subevaluarea și supraevaluarea copiilor, metode de disciplinare a copiilor, modalități sănătoase și modalități nesănătoase de exprimare a iubirii față de copii, copilul de preot între neglijare, alinatare și asprime excesivă.

În final, Înaltpreasfințitul Teofan a adresat patru rugăminți celor prezenți: să nu mai fie, pe cât posibil, seară în viața familiei în care preotul, preoteasa și pruncii să nu rostească împreună rugăciunea, preoteasa să fie prezentă și ea la Liturghie, familiile de preot să se ajute între ele și să îndemne credincioșii ca în noaptea de Paști să nu mai lipsească de la Sfânta Liturghie.

Întrebați care le este gândul la plecare, unii preoți au răspuns: „să fac din familia mea un al doilea altar”, „să-mi găsesc echilibrul între viața de familie și viața de parohie”, „să lupt cu mai multă putere pentru păstrarea unității familiei”, în timp ce unele preotesele au mărturisit: „să-i împărtășesc mai mult gândurile soțului meu”, „mi-am dat seama unde trebuie pus accentul în relația mea cu soțul și cu pruncii”, „m-am bucurat să întâlnesc și alte preotese și să mă îmbogățesc din experiența lor”.