De mai mult de 50 de ani, armata budistă birmaneză poartă un război cumplit împotriva creştinilor de etnie Kachin din Munţii Birmaniei de Nord. A existat o încetare a focului care a ţinut 17 ani până în 2011, când ofensiva militară a reînceput. Mii de oameni lăsaţi fără locuinţă, sute de morţi, răpiri, bomardamente, sunt la ordinea zilei în această regiune.

Conform unui raport recent, 66 de biserici creştine au fost incendiate în ultimii ani, pe când pagodele budiste rămân neatinse.

La câteva zile înainte ca preşedintele Birmaniei, Thein Sein a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace, a fost publicat un raport în care se arăta clar cum trupele sale au ucis şi violat zeci de civili şi au ars sute de biserici şi case creştine. Preşedintele a iniţiat un program amplu de reforme care va spori libertatea religioasă, însă aceste reforme nu au loc pe teren, ci sunt doar declaraţii frumoase venite din birourile  guvernamentale.

În acest război inegal, dintre o armată dotată cu ultimele instrumente tehnice de omorât oameni şi civili nevinovaţi, doar în ultimele luni, din septembrie 2012, au fost ucişi 9 civili şi au rănit câteva zeci într-un atac cu mortiere, relatează Kachin Women’s Association of Thailand (KWAT).

Numărul real de civili ucişi în atacuri este mult mai mare, spune Chiang Mai, un activist Kachin. Media nu are acces la satele distruse de bombardament, însă oamenii simpli vorbesc. „Când am fost recent în Kachin, oamenii au spus că 200 de civili au fost omorâţi, dintre care 40 erau copii” a spus acesta pentru agenţia Morning Star News, adăugând că au fost expulzaţi de armată circa 100 000 de civili.

Societatea internaţională foloseşte premiile pentru a încuraja dictatori setoşi de sânge să abandoneze planurile lor de exterminare a dizidenţilor. Asistăm aşadar la o farsă de dimensiuni planetare, în care ţările occidentale propun glorificarea unor brute, recunoaşterea valorii unor comandanţi ucigaşi, arată bunăvoinţă şi ascultă de la amvonul ONU dictatori plini de sânge de oameni nevinovaţi. Războiul nu este o opţiune viabilă niciodată, victimele occidentalilor acţionând ca o bombă cu ceas în opinia publică, care se satură repede de război şi de moartea tinerilor. Embargourile atacă în mod cumplit doar populaţia deja suferindă, sancţiunile înfometează şi ucid milioane de nevinovaţi, în timp ce guvernanţii trăiesc într-un lux orbitor. Aşa că singurul lucru pe care îl mai au de făcut occidentalii este propunerea ca dictatorii şi făcătorii de războiae să fie premiaţi cu premii pentru pace, doar doar îşi vor întoarce privirea către viaţă. Thein Sein nu este singurul preşedinte vinovat propus pentru a fi glorificat.