Prezenţă arhierească la 40 de zile de când stavrofora Irina Pântescu s-a mutat la cer

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Prezenţă arhierească la 40 de zile de când stavrofora Irina Pântescu s-a mutat la cer

Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit vineri, 15 aprilie 2022, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite în Paraclisul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” al Mănăstirii Voroneţ din Gura Humorului, judeţul Suceava.

Ierarhul a slujit cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a înălţat rugăciuni pentru odihna sufletului stavroforei Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, în cea de-a 40-a zi de când s-a mutat la cele veşnice. Arhiepiscopul Tomisului a vorbit în cuvântul de la finalul Liturghiei Sfântului Ierarh Grigore Dialogul atât despre sfinţii pomeniţi pe 15 aprilie, cât şi despre osteneala depusă de stavrofora Irina în cei 31 de ani de vieţuire monahală în demnitatea de stareţă a Voroneţului. Înlatpreasfinţia Sa a subliniat că „a fost un privilegiu” să fie în rugăciune cu ctitorii străvechiului aşezământ monastic din Bucovina.

Stavrofora Gabriela Platon, stareţa aşezării monahale, a mulţumit Părintelui Arhiepiscop Teodosie pentru slujirea Liturghiei Darurilor, şi tuturor celor care s-au rugat împreună. La mormântul stavroforei Irina, situat lângă paraclisul mănăstirii, s-a săvârşit slujba Parastasului. Amintim că stavrofora Irina Pântescu s-a mutat la Domnul pe 7 martie 2022, slujba Înmormântării fiind oficiată de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În contextul împlinirii a 40 de zile de la plecarea în veşnicie, duminică, 10 aprilie 2022, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucireştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului maicii Irina, iar apoi a lansat volumul „Grădinile mănăstirii”, semnată de Doina Cernica.

Citește despre: