Prezenţă arhierească la hramul Bisericii „Sfântul Iulian din Tars“

Arhiepiscopia Iaşilor

Prezenţă arhierească la hramul Bisericii „Sfântul Iulian din Tars“

Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi luni, 20 iunie 2016, de la ora 17:00, slujba Vecerniei la Biserica „Sfântul Iulian din Tars“ din Campusul Studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi.

A doua zi, marţi, 21 iunie, când este pomenit Sfântul Iulian din Tars, Utrenia şi slujba Acatistului vor fi urmate de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru ctitori. „În ajunul hramului, la ora 17:00, îl vom întâmpina în faţa bisericii noastre pe Preasfinţitul Corneliu, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Preasfinţia Sa va adresa la final un cuvânt de învăţătură. În ziua cinstirii Sfântului Mucenic Iulian din Tars, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor de preoţi, care, în timpul studenţiei, au frecventat biserica noastră“, a relatat părintele paroh Florin Chirilă, inspector bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor. În Biserica „Sfântul Iulian din Tars“ se află un fragment din moaştele sfântului ocrotitor, primit în anul 2013 de la Mănăstirea Velas din Ioannina - Grecia. În prezent, pictura locaşului de închinăciune este aproape de finalizare.

Citește despre: