Prima bibliotecă românească din Timoc

Episcopia Dacia Felix (Serbia)

Prima bibliotecă românească din Timoc

În cadrul Protopopiatului Bisericii Ortodoxe Române al Daciei Ripensis, cu sediul în oraşul Nigotin, a fost deschisă prima bibliotecă de carte bisericească şi laică din ţinutul Timocului.

Părintele protopop Boian Alexandrovici a declarat că a luat această iniţiativă în scopul iniţierii credincioşilor tineri şi bătrâni în cititul în limba română şi în educarea tinerei generaţii în cultul creştin al românilor ortodocşi din ţinuturile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării. 'De aproape 180 de ani, populaţia românească din Serbia de Nord-Est nu a mai avut posibilitatea să mai înveţe a citi în limba maternă a strămoşilor. Întrucât în zonă nu există şcoli în limba română, credem că trebuie să osârdim şi să naştem în sufletele oamenilor dragostea faţă de trecutul şi istoria străbunilor', a precizat părintele Alexandrovici.

Prin grija unor asociaţii din România şi Serbia, deja au sosit sute de cărţi româneşti pe adresa bisericii din Malainiţa, construită de părintele Boian Alexandrovici între anii 2004 şi 2005, drept care a fost în nenumărate rânduri ostracizat de autorităţile şi clerul sârbesc, şi chiar condamnat la închisoare. 'Cu toate că biblioteca nu a putut fi încă inaugurată din cauza lucrărilor de reparaţie care sunt în desfăşurare la sediul protopopiatului, aceasta este deschisă oricărui doritor de carte', a mai declarat părintele Alexandrovici.

Înfiinţarea bibliotecii care va purta numele Sfântului Niceta de Remesiana, întemeiatorul creştinismului în Balcani (anul 335-414 d.H.), a fost posibilă datorită sprijinului financiar acordat Protopopiatului Daciei Ripensis de Patriarhia Română şi a unui proiect finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

sursa: ziarullumina.ro