Prima Denie din Săptămâna Pătimirilor, la Huşi
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor a săvârșit, în după-amiaza zilei de duminică, 21 aprilie 2019, prima denie din Săptămâna Pătimirilor la Catedrala Episcopală din Huşi.
După cum se arată pe site-ul Eparhiei Huşilor, Preasfinția Sa a explicat semnificația acestor momente speciale de rugăciune intensă: „Am intrat în ceea ce, din punct de vedere liturgic numim «Săptămâna Mare» sau «Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos». Fiecare zi din interiorul acestei săptămâni se numeşte «mare», pentru că în fiecare zi nu mai lucrează omul, ci Dumnezeu-Omul pentru om, pentru mântuirea noastră. Sunt zilele în care Dumnezeu-Omul lucrează pentru noi”. De asemenea, Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe credincioși ca în aceste zile să citească din Sfânta Scriptură capitolele dedicate, de fiecare evanghelist, descrierii Pătimirilor Mântuitorului. A urmat apoi concertul de cântări psaltice, specifice acestei perioade, „Iată Mirele vine!”, susținut de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huşi.