Primul hram din anul calendaristic 2022, la Mănăstirea Hadâmbu
Altarul de vară „Izvorul Tămăduirii” al Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi şi-a serbat vineri, 29 aprilie 2022, hramul.
În atmosfera sărbătorilor pascale, sute de pelerini au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba Aghesmei mici, săvârşite în Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului”. Cele două slujbe au fost oficiate de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, alături de un sobor de preoţi. Din soborul slujitorilor a mai făcut parte şi părintele Cosmin Gubernat, consilier al Sectorului cultural şi comunicaţii media al Episcopiei Huşilor.
Câteva sute de pelerini din Moldova şi Bucovina s-au rugat împreună cu soborul slujitorilor, intonând frumoasele cântări specifice sărbătorii Învierii Domnului. Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele consilier Cosmin Gubernat, care a făcut referire la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. În faţa catedralei Mănăstirii Hadâmbu, s-a oficiat Agheasma mică din ziua Izvorului Tămăduirii. În timp ce strana a cântat „Hristos a înviat”, clopotele au răsunat peste străvechea aşezare şi peste natura înverzită, după binecuvântata ploaie revărsată în ultimele zile. Oamenii au luat la casele lor apa sfinţită pentru a bea din aceasta şi pentru a o păstra. Apoi s-a oferit pâinea sfinţită, cunoscută sub numele de „paşti”. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale, a mulţumit tuturor pentru că s-au rugat împreună la primul hram din anul calendaristic 2022 al ctitoriei lui Iani Hadâmbu.