Prinderea Mântuitorului Iisus Hristos - Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman Mântuitorul Hristos, prin tot ce face și spune, îi învață pe ucenici că vânzarea și moartea Lui nu se datorează nici neputinței, nici silniciei, ci unei rânduieli mai presus de minte și de cuvânt. Știa mai dinainte că vânzătorul se apropie; și nu numai că n-a fugit, ci a și mers întru întâmpinarea lui. „Și încă vorbind El, iată a venit Iuda, unul din cei doisprezece, și cu el mulțime multă cu săbii și bețe, de la arhiereii și bătrînii poporului“. Frumoase unelte în mâinile preoților! Năvălesc asupra Lui cu săbii și cu bețe! Evanghelistul spune: „Și cu ei Iuda, unul din cei doisprezece“. Evanghelistul îl numește iarăși: „unul din cei doisprezece“ și nu-i este rușine să o spună. „Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: „Pe Care-L voi săruta, Acela este, prindeți-L“. Vai, câtă răutate a intrat în sufletul vânzătorului! Cu ce ochi se uita atunci la învățător? Cu ce gură îl săruta? O, suflete ticălos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai îndrăznit? Ce semn ai dat vânzării? „Pe Care-L voi săruta“, a spus Iuda. Se bizuia pe bunătatea învățătorului. Bunătatea Lui, care, mai mult decât orice, trebuia să-l rușineze și să-l lipsească de orice iertare că a vândut pe Cel Ce era atât de bun! Dar pentru ce Iuda a spus că le va da semn? Pentru că de multe ori Domnul, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Și s-ar fi putut întâmpla și atunci aceasta dacă Hristos ar fi voit. Voind deci să-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce veniseră, și i-a întrebat: „Pe cine căutați?“ (In 18, 5). Dar ei nu L-au cunoscut, deși erau cu făclii și cu lumini și aveau pe Iuda cu ei. Iar când I-au răspuns: „Pe Iisus“, El le-a spus: „Eu sunt Acela pe Care-L căutați“ (In 18, 5). Apoi îl întreabă iarăși pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“ (Matei 26, 50). Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Și-a arătat puterea Sa. Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vânzării, Hristos căuta să-l îndrepte pe Iuda, spunîndu-i: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului?“ (Luca 22, 48) „Nici chipul vânzării nu te rușinează, Iudo?“ îi spune Domnul. Totuși, pentru că nici aceasta nu l-a împiedicat pe vânzător, Hristos a primit să fie sărutat și S-a dat lor de bună voie; și au pus mâna pe El; și L-au prins chiar în noaptea în care mâncaseră Pastele. Atât de mult clocoteau de mânie, atât erau de înverșunați; dar nimic n-ar fi putut dacă Hristos nu le îngăduia. Aceasta însă nu-l scapă pe Iuda de osânda aceea de nesuferit, ci îl osîndește și mai mult, pentru că a ajuns mai sălbatic decît o fiară, deși avusese atâtea dovezi de puterea Lui, de blândețea și de bunătatea Lui“. (Din tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, Traducere, introducere, indici și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura I.B.M.B.O.R., București, Omilia 83)