În parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Soci, județul Iași, 50 de copii și tineri, împreună cu voluntari ATOR Iaşi, au încercat să-și împlinească nevoia de a influența mediul plantând 500 de copaci. În același timp, o seamă de prieteni care se întâlnesc săptămânal la Paraclisul Studențesc „Sfânta Parascheva” din Iași au acceptat, toți ca unul, provocarea unei ecologizări în parcul dendrologic ce înconjoară Castelul lui Sturdza de la Miclăușeni.

Activitatea din Soci s-a desfăşurat în împrejurimea cimitirului vechi al satului, loc unde se construieşte o biserică din lemn în stil maramureşan. „A fost o zi minunată, în care am învăţat că fiecare copac reprezintă un plus de viață, un plus de oxigen. Când voi îmbătrâni şi voi reveni în satul în care am copilărit, îmi va fi drag să văd că am contribuit și eu cu ceva la frumusețea lui.” mărturisește Ștefan, 15 ani. Prietenul său, Mihail, spune că „am constatat şi eu cu adevărat ce înseamnă lucrul tinerilor în echipă, ce lucruri frumoase putem face. La început 500 de copaci păreau mulți, cifra ne-a speriat, dar împreună am reușit să ducem treaba la bun sfârșit.” Tinerii au fost, astfel, îndemnați să se unească pentru natura din satul lor, gândindu-se cu bucurie că acești copaci vor crește odată cu ei și, peste câțiva ani, pădurea formată îi va invita la joacă, pe copiii și nepoții lor.

După plantarea de pomi, reușita a fost sărbătorită cu un meci de fotbal și de volei, în timp ce pe o plită adusă afară câteva fete coceau pentru participanți scrijele.

La distanță de un gând și jumătate de ceas de mers cu mașina, în parcul de la Miclăușeni, mai din dragoste pentru natură, mai din dorința de a petrece un timp frumos împreună, studenții ieșeni s-au străduit o zi întreagă să repună în rânduială cele 30 de hectare de pădure în care începuseră să se formeze, contagios, insule de indiferență. 

Au simțit că au de plătit o datorie față de înaintași. În 1904 familia Sturdza a încheiat construcția unui castel în stil neogotic pe vatra unui vechi conac boieresc. George și Maria Sturdza apar în imaginea vizitatorilor ca oameni fini, iubitori de cultură și frumos. Aveau o bibliotecă vastă, până la 60000 de volume legate în piele, și adeseori găzduiau serate culturale. În holul central se descoperă ochiului secretul lor, înscris de mâna Mariei, pictor miniaturist: „Acolo unde e liniște și pace, domnește armonia”.

Castelul în care toți se pot simți prinți și prințese poartă, însă, cicatrici adânci: a fost vandalizat de oamenii din sat, apoi transformat în cazemată pentru armata în retragere, ulterior a funcționat impropriu ca sanatoriu pentru copii cu deficiențe neuro - motorii în timpul regimului comunist și a supraviețuit și unui incendiu. Când condițiile istorice s-au îmblânzit, în vecinătatea Castelului s-a înființat o mănăstire care se îngrijește și astăzi de păstrarea dimensiunii verticale a acestui loc încărcat de povești.

Tinerii poposiți pe aceste meleaguri au purtat, pe alocuri, luptă dreaptă ca-n basme cu natura: au tăiat lăstarii din barba zmeului și au alungat aliata-i toamnă ascunsă în mormane de frunze. Au strâns saci peste saci de gunoi, însă aceștia nu i-au obosit. I-a mâhnit însă durerea gândului că poate alți saci vor lua locul celor strânși de ei și s-au întrebat: Cum am putea oare să-i convingem pe cei ce-i vor mai aduce să nu-i așeze pe covorul de flori de la rădăcina arborilor rari, aclimatizați aici în secolul XX?

Spre amiază au plecat, dar au luat cu ei în suflet un strop de primăvară, ospitalitatea celor de la mănăstire și convingerea că, împreună, toți pentru unul și unul pentru toți, pot vindeca viitorul, chiar de astăzi! (Ionuț Corcaci, Teodora Munteanu - ATOR Iași)