Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iaşilor

Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu

La Mănăstirea Hadâmbu din comuna Mironeasa, județul Iași, a avut loc vineri, 3 aprilie 2020, o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Aceasta s-a desfăşurat după Denia Acatistului Bunei Vestiri săvârşită de soborul slujitorilor aşezării monahale. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a citit cu acest prilej câteva rugăciuni pentru izbăvirea de boală şi ferirea de molimă, în contextul vremurilor de încercare în care ne aflăm. Icoana Maicii Domnului, alături de cele două racle în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, a fost scoasă în procesiune din Biserica „Naşterea Maicii Domnului” şi purtată apoi spre Catedrala „Acoperământul Maicii Domnului”. În jurul sfântului locaş, s-au rostit mai multe ectenii pentru sănătatea tuturor oamenilor, dar mai ales pentru cei afectaţi de boală. După ce s-a înconjurat şi biserica monument, icoana Maicii Domnului a fost reaşezată în baldachinul străvechiului locaş de închinare.

Maica Domnului, prin odorul de mare preţ din Dealul Mare al Mănăstirii Hadâmbu, a fost şi este cinstită de pelerinii din ţară şi din străinătate. Puterea vindecătoare a Sfintei Icoane de la Mănăstirea Hadâmbu este mărturisită de mulţi oameni care au primit răspuns la cererile pe care le-au aşezat în faţa acesteia.

Citește despre: