Procesiune închinată Sfintei Cruci la Mănăstirea Hadâmbu
Pelerinii din mai multe zone ale ţării au participat marţi, 14 septembrie 2021, la slujba Procesiunii „Drumul Crucii” de la Mănăstirea Hadâmbu din comuna Mironeasa, județul Iași.
Aceasta s-a desfăşurat prin dreptul celor 14 troiţe care pornesc de la Poarta „Bucuria Crucii”, situată la poalele Dealului Mare pe care este amplasată aşezarea monahală. Pelerinajul a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi de pe ambele maluri ale Prutului. Ierarhul a fost întâmpinat în faţa străvechii aşezări monahale de autorităţile locale, de arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi de pelerini. În altarul de vară s-a oficiat Sfânta Liturghie, în tot acest timp oamenii închinându-se la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cei prezenţi au ajuns, apoi, la Poarta „Bucuria Crucii”.
Aici, PS Părinte Antonie a început oficierea slujbei procesiunii, special alcătuită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Pe parcursul traseului s-au citit 14 pericope evanghelice şi s-au rostit ectenii. În faţa soborului, Sfânta Cruce, alături de prapuri, a fost purtată în procesiune de ctitorii celor 14 troiţe, aşa cum este tradiţia. Oamenii au cântat împreună cu membrii grupului psaltic troparul Sfintei Cruci şi alte cântări specifice acestei zile.
„Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este deosebit de mare”
În cuvântul de învăţătură, Episcopul de Bălţi a făcut referire la importanţa Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor şi la frumoasa procesiune organizată la Mănăstirea Hadâmbu de un deceniu.
„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ne-am învrednicit să participăm la acest frumos eveniment duhovnicesc. Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este deosebit de mare, având semnificaţii deosebite. Sfânta Cruce este altarul de jertfă pe care s-a jertfit Mântuitorul Hristos. Crucea, dintr-un obiect de umilinţă şi de batjocură, a devenit sfântă prin sângele Mântuitorului Hristos. Crucea este izgonitoarea celui rău şi păzitoarea creştinilor. Ea poartă smerenia şi iubirea Mântuitorului Hristos”, a remarcat Preasfinţia Sa.
La rândul său, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a binecuvântat ca Preasfinţitul Antonie să slujească Sfânta Liturghie şi slujba procesiunii. În acelaşi timp, şi-a exprimat gândul de recunoştinţă către Episcopul de Bălţi, şi faţă de toţi pelerinii care au venit la Mănăstirea Hadâmbu pentru a cinsti Crucea de viaţă dătătoare a Mântuitorului Hristos.
Părintele Episcop Antonie a oferit, apoi, părintelui stareţ Nicodim o candelă care să ardă la Mănăstirea Hadâmbu pentru unitatea neamului românesc. Amintim că programul liturgic prilejuit de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a început în seara zilei de luni, 13 septembrie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de scoaterea în procesiune a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de Taina Sfântului Maslu şi de Utrenie.