Proclamarea Canonizării Sfântului Irodion

Arhiepiscopia Craiovei

Proclamarea Canonizării Sfântului Irodion

Fostul stareţ al Mănăstirii Lainici, Cuviosul Irodion, a fost proclamat cu puţin timp în urmă sfânt. Momentul a fost marcat prin citirea Tomosului Sinodal de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează Radio TRINITAS.

„Dintotdeauna Sfânta Biserica Ortodoxă cinsteşte după cuviinţă oamenii plăcuţi lui Dumnezeu care au trăit viaţa pământească în sfinţenie şi evlavie şi care prin faptă şi prin cuvânt au adus folos duhovnicesc în sufletele celor credincioşi. Urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi hotărâm ca de acum înainte şi în veci stareţul Irodion de la Mănăstirea Lainici să fie numărat printre Sfinţii Bisericii în ceata cuvioşilor părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit cu cântări de laudă, cu numele Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Pentru pomenirea sa statornicim în Duhul Sfânt ziua de 3 mai a fiecărui an, numele lui să fie înscris în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române”, a spus Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul.

Patriarhul României a acordat Crucea Patriarhală, părintelui arhimandrit Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei şi stareţul Mănăstirii Lainici, iar pentru noua biserică Preafericirea Sa a dăruit o cruce de binecuvântare şi un set de Sfinte Vase, informează „Ziarul Lumina”. La final, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Irineu a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhilor prezenţi la eveniment, precum şi tuturor credincioşilor care s-au implicat în construcţia bisericii şi în organizarea evenimentului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o procesiune, în cadrul căreia racla cu moaştele Sfântului Irodion şi icoana canonizării au fost purtate şi aşezate în noua biserică.

sursa: basilica.ro