Profesorul universitar doctor Mihail Diaconescu s-a mutat la Domnul

Social

Profesorul universitar doctor Mihail Diaconescu s-a mutat la Domnul

S-a născut și a plecat la Domnul în zile de mare sărbătoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

S-a născut în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și avea 82 de ani împliniți. Tot la zi importantă, pe 25 martie 2020, de Buna Vestire, profesorul universitar doctor Mihail Diaconescu s-a mutat la Domnul.

Romancier, critic și istoric literar, Mihail Diaconescu s-a născut în localitatea Priboieni, comuna Vulturești, județul Argeș. Fiul Aureliei și al lui Aurelian Diaconescu – preot și învățător, a absolvit Liceul „Gheorghe Șincai” din București și Facultatea de Filologie a Universității din București (1960). În anul 1972 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

A lucrat ca profesor de limba română, de latină, logică și psihologie, a fost muzeograf , cercetător și a colaborat cu diferite reviste. A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, iar o parte din proza sa a fost tradusă în limbile germană, franceză, engleză, rusă.

La Editura Doxologia sunt publicate cele două volume ale operei, „Prelegeri de estetica Ortodoxiei”, dar și trei volume din „Teologia ortodoxă și arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citește despre: