Program catehetic de explicare a Simbolului de credință, în Protopopiatele Dorohoi şi Darabani
Joi, 20 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, la Parohia „Înălţarea Domnului” Ibăneşti a fost organizat un atelier de formare catehetică pentru preoţii din Protopopiatele Dorohoi şi Darabani.
La atelierul de formare catehetică au participat pr. dr. Bogdan Racu, Inspector pentru Învățământ și Cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop Ioan-Ștefan Apetrei și un număr de 12 preoți din Protopopiatul Dorohoi şi 5 preoți din Protopopiatul Darabani care s-au evidenţiat prin activitățile catehetice din parohie.
Atelierul de formare a avut trei sesiuni de lucru în cadrul cărora preoții participanți au lucrat în echipe pentru a contura un program concret, bazat pe o direcţie comună de catehizare. Au alcătuit un plan de lucru, au stabilit competenţe şi obiective prin care se formează comportamentele credincioşilor prin catehizare. La diferite nivele, parohial, al cercului pastoral-misionar și cel al protopopiatului este necesară și eficientă o lucrare de echipă, motivantă și diversificată prin abordarea obiectivelor, elaborarea conținuturilor și consolidarea comportamentelor moral-religioase. S-a conturat astfel o direcție axată pe învățătura de credință și în mod particular pe Simbolul de credință sau Crezul, a cărui exprimare sintetică reprezintă un valoros conținut, care va fi abordat de participanții la training în parohii pentru o perioadă de 6 luni.
Activitatea în sine s-a constituit într-un efort comun de aprofundare, de consolidare și de analiză a diferitelor teme propuse de organizatori, prin care participanții au devenit membri ai unei echipe dinamice și realiste, având în vedere experiența în acest domeniu și a avut ca finalitate elaborarea unui program catehetic actualizat și pliat pe nevoile concrete ale credincioșilor din zona Protopopiatelor Dorohoi și Darabani. În calitate de participant, mărturisesc că am avut parte de o experiență frumoasă care m-a format în ceea ce privește înțelegerea catehizării ca o lucrare nu individuală, ci împreună cu ceilalți preoți și care a valorificat resursele și experiența catehetică a participanții la atelier.
Rezultatele acestui demers au fost foarte bune și acest lucru este meritul în primul rând al organizatorilor: pr. prof. dr. Bogdan Racu, în calitate de formator, pr. Ovidiu Vasile Berechea, responsabilul Biroului de cateheză și pr. Cosmin Constantin Pristavu (coordonatori ai atelierului de lucru), cărora le mulțumesc pe această cale, dar și a modului de implicare a tuturor participanților în programul activităților, cu responsabilitate și eficiență. După participarea la această întâlnire, sunt încrezător că printr-o activitate susținută și bine coordonată a echipei de cateheză la nivel de Protopopiat, slujirea învățătorească pe care o desfășurăm în calitate de preoți în parohii se va face, cu roade mai bune, în cadrul unui program catehetic unitar, accesibil și realist în ceea ce privește așteptările și nevoile actuale ale credincioșilor noștri. A mărturisit pr. protopop Ioan-Ștefan Apetrei.
A fost o activitate foarte plăcută și constructivă. Mi-a plăcut expunerea pr. Bogdan Racu, recomandările pentru o cateheză reușită, beneficiile lucrului în echipă și implementarea catehezei prin activități practice în parohie: excursii tematice, activități gospodărești, organizarea hramului, vizionarea de filme, organizarea de conferințe duhovnicești, organizarea de activități comune în cadrul cercului pastoral-misionar. (pr. Ciprian Aboşculesi, Parohia „Sfântul Gheorghe” Horodiștea)
Atelierul de formare catehetică la care am participat mi-a oferit oportunitatea de a-mi perfecționa tehnicile de lucru, metodele și mijloacele de organizare și desfășurare a unei cateheze. Am redescoperit valoarea lucrului în echipă și importanța organizării unui grup catehetic la nivel parohial. Ne-am fixat competențe de lucru și obiective SMART, iar schimburile de experiență dintre grupe ne-au îmbogățit spiritual. Mulțumim organizatorilor pentru timpul minunat petrecut împreună! (pr. Marian Iftodi, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Busuioceni, responsabil Provita)
Întâlnirea a avut o influența benefică în ceea ce privește formarea unei cateheze atractive. Ceea ce am reținut este implicarea într-o echipă pentru a putea obține rezultate notabile. Realizarea unei cateheze prin colaborarea între preoți ar eficientiza comunicarea și ar spori acel duh de rugăciune ce este necesar în toate activitățile clerului. (pr. Valentin Costaş, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Comănești)
(Pr. Ovidiu-Vasile Berechea, responsabil catehizare în Protopopiatul Dorohoi)