Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași

    • Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași
      Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași

      Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași

    • Program de formare profesională a cântăreților bisericești, la Iași
      Preot Hrestic Nichifor Constantin

      Preot Hrestic Nichifor Constantin

Prin purtarea de grijă și cu arhiereasca binecuvântare  a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a inițiat la Iași un program de formare profesională a personalului neclerical (cântăreți bisericești). Proiectul vizează organizarea de cursuri de muzică bisericească (psaltică) săptămanale, de cursuri pentru acumularea cunoștintelor de Tipic și Liturgică, precum și de minime cunoștințe religioase. 

Componentă de bază a educației creștine, educația muzicală bisericească este un proces ce se desfășoară continuu, sistematic și unitar pe parcursul mai multor ani de studiu. Disciplina  Muzică bisericească  are ca finalitate receptarea și practicarea muzicii bisericești în duhul Ortodoxiei, în conformitate cu Canoanele Bisericii.

Contextul actual, dar și mărturiile pe care ni le-au lăsat pildă înaintașii noștri, reprezintă pentru noi toți șanse de a observa și de a răpunde nevoilor de ordin cultural-misionar  care există și care au existat și în trecut.  Nivelul scăzut și pregătirea precară a majorității cântăreților angajați și neangajați de astăzi dezvoltă nevoia de a lua atitudine și a face un efort în scopul promovării calității cântării de la strană, un factor deosebit de important pentru buna desfășurare a lucrării Bisericii în viața credincioșilor.    

Astfel, prin purtarea de grijă și cu arhiereasca binecuvântare  a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a inițiat, conform adresei nr. 6053/26.01.2016,  un program de formare profesională a personalului neclerical (cântăreți bisericești) la Iași. Proiectul vizează organizarea de cursuri de muzică bisericească (psaltică) săptămanale, de cursuri pentru acumularea cunoștintelor de Tipic și Liturgică, precum și de minime cunoștințe religioase (n.r. Mica Biblie).  Tematica abordată constă în aprofundarea studiului Notației muzicii psaltice, Glasurilor bisericești, Podobiilor, Cântărilor Sfintei Liturghii și a celor 7 Laude bisericești, Catavasiilor, Cântărilor: Triodului, Penticostarului, Octoihului, recitativului liturgic și citirii corecte a Apostolului, dar și a cunoșțintelor mai temeinice de liturgică și tipic, pe fondul unor minime cunoștințe religioase, în scopul ridicării nivelului de intepretare muzicală-bisericească în stranele din parohii.

Coordonatorul programului și susținătorul acestor cursuri este pr. Hrestic Nichifor Constantin,  absolvent al studiilor de licență și masterale din cadrul Secției de Muzică Bizantină a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și totodată membru fondator al Asociaței Culturale Byzantion. Cursurile se desfășoară la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru  Stăniloae”(T17) din Iași, de regulă în fiecare zi de luni din săptămână, durata cursului fiind de 3 ore. La  finalul fiecărei sesiuni de cursuri se va face o evaluare.

Cine sunt beneficiarii? Cântăreții angajați și neangajați, fiii de preoți din  Protopopiatele Iași I, Iași II ,Iași III, precum și din alte Protopopiate din Arhiepiscopia Iașilor care solicită înscrierea în program, în baza unei cereri și a recomandării de la parohia în care își desfășoară activitatea.  În prezent există un număr de 54 cursanți înscriși.

Programul de desfășurare a proiectului este structurat trimestrial:  a.Trimestrul I: sesiunea de cursuri 15 februarie-22 aprilie 2016 (10 săptămâni); b. Trimestrul al II-lea: sesiunea de cursuri 12 mai-27 iunie 2016 (8 săptămâni); c. Trimestrul al III-lea: sesiunea de cursuri 24 octombrie-16 decembrie 2016 (8 săptămâni).  Între competențele generale vizate în acest program subliniem: 1) conștientizarea contribuției muzicii bisericești în viața spirituală și culturală a societății; 2) ridicarea nivelului de intepretare muzicală-bisericească în stranele din parohii; 3) dezvoltarea capacității de receptare a muzicii și formarea unei culturi muzicale; 4) manifestarea atitudinii estetice, în viața socială, ca mijloc de eliminare a kitsch-ului. 5) dezvoltarea capacităților interpretative; 6) cunoașterea si utilizarea elementelor de limbaj muzical;   7) cultivarea sensibilității, a imaginației și a creativității muzicale și artistice;  8) corelarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical receptate; 9) formarea spiritului catehetic pentru o mai bună desfășurare a activităților în parohie (cat și o mai bună colaborare cu preotul paroh); 10) reașezarea la loc de cinste a statutului de cântăreț bisericesc.    

În urma participării la acest program de formare profesională, cântăreții angajați vor primi o adeverință de perfecționare a studiilor de specialitate (eliberată de Cancelaria  Protopopiatului) care va servi la dosarul personal, iar cântăreții  neangajați și fiii de preoți vor primi o adeverință de participare (eliberată de Cancelaria Protopopiatului) care se va lua în considerație în contextul unei eventuale angajări pe post, în urma absolvirii unui examen într-o instituție acreditată.  (Pr. Hrestic Nichifor Constantin)

Detalii pot fi obținute de la Pr. Hrestic Nichifor Constantin: telefon: 0740283600; email: niki_hrestic@yahoo.com.

Citește despre: