Programul Introducere în Teologia Ortodoxă, organizat de Centrul „Dumitru Stăniloae”, din Paris
Zilele acestea, până la 1 martie 2014, au loc înscrierile în programul de Introducere în Teologia Ortodoxă, organizat de Centrul „Dumitru Stăniloae”, din Paris, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, după cum a transmis George Vâlcu.
Acesta se va desfăşura în perioada martie-iunie 2014 și constă într-o serie de cursuri online, adresându-se tuturor acelora care, din diferite motive, nu au avut până acum posibilitatea de a se angaja într-un studiu sistematic al credinţei ortodoxe. Cursurile se vor preda seara, de două ori pe săptămână, prin intermediul unei platforme online ce permite un nivel ridicat de interacţiune între studenţi si profesori. Corpul de profesori asociaţi Centrului include unele dintre cele mai mari nume ale teologiei ortodoxe româneşti.
Inaugurat în iulie 2009, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul „Dumitru Stăniloae” este organizat în două secțiuni, în funcție de limba de predare, și are ca obiectiv activitatea de cercetare și studiul academic în domeniile teologie, religie și cultură. Țelul imediat al proiectelor CDS Paris este formarea permanentă a clericilor din eparhiile mitropoliei, precum și formarea cateheţilor și a laicilor doritori de a ajuta Biserica în desfășurarea lucrării ei pastoral-misionare.
Centrul are, de asemenea, ca scop elaborarea și implementarea de proiecte editoriale, care să faciliteze cunoașterea operei teologice a părintelui Dumitru Stăniloae, în special, precum şi a spiritualității ortodoxe în general. CDS Paris își propune desfășurarea unor proiecte de cercetare în teologie şi antropologie ortodoxă, precum şi o reflecţie asupra problemelor contemporane din domeniul moral, etic, bioetic şi ecologic.
Pentru realizarea tuturor acestora, Centrul organizează Universitatea de Vară a Mitropoliei, iar în timpul anului, cursuri de iniţiere şi perfecţionare, seminarii, conferinţe, colocvii și pelerinaje.
Pe lângă programul de Introducere in Teologia Ortodoxă, CDS Paris va organiza anul acesta și patru module tematice, serii a câte 4-6 întâlniri grupate de-a lungul a aproximativ două săptămâni și orientate asupra unor teme de actualitate cu relevanță deosebită pentru desfășurarea lucrării pastorale și misionare a Bisericii Ortodoxe în societatea contemporană.
Primul dintre acestea, care va fi lansat pe 27 februarie, va aborda relația dintre teologie și psihologie, mai ales în cadrul Sfintei Taine a Spovedaniei. Duhovnici, profesori de teologie și psihologi vor creiona punțile de legatură, oportunitățile, dar și punctele nevralgice ale unei astfel de abordări interdisciplinare a lucrării pastorale. Fiecare prelegere va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri live, iar fiecare modul se încheie cu o "masă rotundă" online, la care iau parte toți profesorii și studenții înscriși în program.
Mai multe detalii despre programele de studiu organizate de CDS Paris, precum si despre modalitatile de inscriere, pot fi găsite pe site-ul institutiei - www.teologie.eu.
(Sursa: basilica.ro)