Programul „Prima Casă“ se reia într-o lună

Social

Programul „Prima Casă“ se reia într-o lună

"În trei-patru săptămâni, am putea vedea primele norme cu avize favorabile de la BNR şi putem începe creditarea", a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea.

Programul "Prima Casă 4" ar putea începe în 3-4 săptămâni, apreciază Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). "Comunitatea bancară aşteaptă să primească proiectul de convenţie bilaterală de la Fondul de Garantare, care va fi semnat de băncile din program. Din discuţiile neoficiale cu diverşi colegi de la Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare, până în prezent sunt patru-cinci bănci interesate să intre în program. În perioada următoare, se vor transmite la BNR normele de creditare pentru program şi, dacă săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare primim de la Fondul de Garantare proiectul de convenţie, băncile trebuie să aprobe normele pe diverse paliere. Personal, cred că în trei-patru săptămâni am putea vedea primele norme cu avize favorabile de la BNR şi putem începe creditarea. CEC Bank este interesată şi aşteptam proiectul", a declarat Radu Gheţea. Pentru cea de-a patra ediţie a programului guvernamental "Prima Casă", Guvernul a decis ca garanţia statului acordată pentru creditele contractate să fie redusă la jumătate, astfel că statul şi băncile vor suporta în mod egal garanţiile. Totodată, de acest program vor putea beneficia şi cei care deţin deja o casă, dar nu mai mare de 50 mp.

Creditarea îşi revine

Creditarea îşi va reveni în a doua parte a anului, întrucât populaţia îşi va recăpăta "apetitul pentru consum", după ce economia a ieşit din recesiune, a mai declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor. "Angajatorii vor fi mai solizi, oamenii vor simţi că au mai multă stabilitate în ceea ce priveşte veniturile, iar aceste elemente vor duce la creşterea apetitului pentru consum. Nu vreau să credeţi că va fi o revenire la consumul din anii 2007, dar cred că vom asista la o revigoare a creditării", a spus preşedintele ARB.