Programul „Un ghiozdan pentru noul an şcolar” pentru o mie de copii din Episcopia Huşilor

Episcopia Huşilor

Programul „Un ghiozdan pentru noul an şcolar” pentru o mie de copii din Episcopia Huşilor

Peste o mie de elevi au fost, în perioada 14-18 septembrie 2020 beneficiarii ediției a III-a a programului „Un ghiozdan pentru noul an şcolar” al Episcopiei Huşilor.

Acesta este derulat prin Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi”, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, în prima săptămână a noului an școlar, elevii proveniți din familii nevoiașe au primit câte un ghiozdan nou, complet echipat cu rechizite. Au fost vizați copii din peste 30 de localităţi, din toate cele trei protopopiate ale eparhiei: Vaslui, Bârlad şi Huşi. De asemenea, și copiii beneficiari ai centrelor de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă Huși” de la Fălciu, Ghermănești și Bârlad, au primit ghiozdane și rechizite noi. La începutul acestei săptămâni, alte 200 de ghiozdane complet echipate au ajuns la elevi din Episcopia Basarabiei de Sud. Acțiunea a fost posibilă prin contribuția sponsorilor: Episcopia Hușilor; Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huşi, Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Veronica”, Coventry, Marea Britanie, preot paroh Cornel Grecu şi Societatea de Transport Eastlines, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Spiridon” din Reggio Emilia, Italia, preot paroh Mihail Ciocârlan, precum și datorită mai multor oameni de bine din Timișoara, Orăştie, Bucureşti, Alba Iulia, Aiud, Câmpia Turzii, Turda, Ocna Mureș şi Cluj-Napoca.

Citește despre: