Programul zilei de miercuri, 4 iunie, din cadrul Săptămânii pentru Familie
Un atelier despre copii și părinți și o seară de muzică și teatru – acestea sunt evenimentele pregătite ieșenilor pentru ziua de astăzi.
„Să ne valorizăm copilul pentru ceea ce face!”, așa sună îndemnul celui de-al patrulea atelier din cadrul „Săptămânii pentru familie”. Acesta va începe astăzi, 4 iunie, de la ora 17.00, la Librăria Cărturești din Palas Mall. Invitatul special, care se va afla în fața părinților și a tuturor celor interesați de creșterea armonioasă a copiilor este Cristina Sturzu, redactor Doxologia Media, manager și coordonator de proiecte în cadrul Asociației „Steluțe pe pământ”, trainer autorizat CNFPA, organizator și coordonator al întâlnirilor „Clubului mămicilor” la parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Talpalari din Iași, coordonator și moderator de activități cu tineri și copii în domeniul dezvoltării personale și al comunicării.
Un al doilea eveniment dedicat „Săptămânii pentru familie” se va desfășura în incinta Bibliotecii Centrale Universitare, la SageCafe, de la ora 19.00. Tinerii ne invită la o Seară artistică de „Folk & teatru”. Momentele de muzică vor fi susținute de Leonard Lutia și de Ștefana Iosub, iar momentele de teatru se vor desfășura sub coordonarea Cezarei Damian.
Zilele următoare vor continua cu ateliere și dezbateri despre creșterea copiilor și vor culmina cu evenimentul de pe 7 iunie – atunci când, de la ora 17.00, se va porni într-un Marș pentru Familie. Traseul stabilit pornește din Parcul Copou și va continua spre Universitate, Fundație, Piața Unirii, Primărie, pietonalul Ștefan cel Mare.