Proiect ASCOR Iași: Vara aceasta, „Pe urmele Prietenului tuturor”

Arhiepiscopia Iaşilor

Proiect ASCOR Iași: Vara aceasta, „Pe urmele Prietenului tuturor”

Vara aceasta, Asociația Studenților Creștinilor Ortodocși Români din Iași pune în mișcare „Caravana ASCOR”. În perioada 20 iunie - 14 septembrie 2021 se va derula un proiect de cateheze, care are tema „Pe urmele Prietenului tuturor”. Prin acest proiect voluntarii ASCOR își propun să poposească în 34 de sate din județele Iași, Neamț și Botoșani cu scopul de a organiza ateliere biblice pentru tinerii din parohiile Arhiepiscopiei Iașilor.

Atelierele biblice au ca scop principal promovarea lecturării Noului Testament și descoperirea sfinților în rândul tinerilor, participanți la cateheze.

„Suntem o echipă de 36 studenți care vom petrece aproape 70 de zile vara aceasta într-un maraton catehetic adresat unui număr de 850 de copii și tineri din satele Arhiepiscopiei Iașilor. Împreună cu ei, pe parcursul a două zile petrecute în fiecare sat, cu ajutorul preoților parohi, vom descoperi taine, vom desluși înțelesuri și ne vom căuta modele din Sfânta Scriptură și din Viețile Sfinților”,  a declarat Grigorie Pîjîn, coordonatorul proiectului „Caravana ASCOR”.

Cum vă puteți implica în proiectul Caravana ASCOR?

Deoarece scopul caravanei este încurajarea tinerilor să citească, puteți face un cadou participanților la atelierele noastre. Puteți dona 30 de lei în contul ASCOR Iași -  contravaloarea unui set de cărți care constă în Noul Testament, Sfântul de Maria Pastourmadzis și Cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, pe care dorim să le oferim fiecărui participant. Această sumă poate fi depusă în contul RO61 BRDE 240SV 9523 5282 400 - subcont ASCOR Iași (BRD - sucursala Iași) cu mențiunea „Caravana ASCOR”.

Pentru mei multe detalii, puteți lua legătura cu coordonatorul proiectului Grigorie Pîjîn (0741.925.996) sau să accesați pagina de facebook ASCOR Iași.

Citește despre: