Proiect filantropic în Protopopiatul Vaslui
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, 40 de grădiniţe aflate pe raza Protopopiatului Vaslui sunt dotate în această perioadă cu mobilier.
Acţiunea filantropică se desfăşoară cu sprijinul unei fundaţii din Germania, după cum ne-a relatat părintele Adrian Chirvasă, protopop al Protopopiatului Vaslui. „Cele 40 de grădiniţe au fost selectate din mediul rural, acestea necesitând o astfel de dotare. Acţiunea filantropică a început miercuri, 17 februarie 2016, sub coordonarea părintelui Constantin Mogoş, de la Parohia «Sfântul Ioan Botezătorul» din Vaslui. Grădiniţele sunt dotate cu scaune, iar o parte dintre ele vor primi şi pupitre. În acelaşi timp, s-a împărţit un număr considerabil de paturi pentru nou-născuţi. Nădăjduim că acest dar din partea Bisericii va fi de folos preşcolarilor din cele 40 de grădiniţe, mai ales că achiziţionarea mobilierului se realizează cu dificultate din cauza lipsei fondurilor unităţilor de învăţământ“, a menţionat părintele protopop Adrian Chirvasă.