Proiect pentru omagierea istoriei satului și a instituțiilor rurale, într-o localitate din județul Vaslui

Social

Proiect pentru omagierea istoriei satului și a instituțiilor rurale, într-o localitate din județul Vaslui

Asociația Culturală „Virgil Caraivan” din Şuletea, judeţul Vaslui, derulează în perioada iulie – oct. 2021, proiectul „Dincolo și dincoace de centenar. Casa de acasă”, finanțat prin Programul Județului Vaslui. Scopul proiectului este continuarea acţiunilor asociaţiei din Șuletea de omagiere a istoriei satului, a ctitorilor şi slujitorilor bisericii, şcolii şi a tuturor instituţiilor rurale, acţiuni începute în 2017 și amplificate în anii următori.

Potenţialul revigorat prin proiectele din ultimii ani, se va încununa cu refacerea şi reamenajarea clădirii rarisimei şcoli haretiene de la Şuletea, reorganizarea Galeriilor şi completarea Grupului statuar dedicat şcolii.

Şuletea este satul de răzeși cu rezonanţe puternice, în care au crescut personalităţi cu rol esenţial în istoria culturală a regiunii şi a ţării. Scriitorul Virgil Caraivan este unul dintre iniţiatorii Societăţii Scriitorilor din Ramânia, al primelor săpături arheologice din zonă, fondatorul revistelor „Răzeşul” şi „Documente răzăşeşti” din Bârlad, este mărturia continuităţii ideii şi acţiunii ferme pentru culturalizarea, educaţia şi instruirea copiilor satului.

Un alt elev al şcolii, Gheorghe Focşa, a fost Directorul Muzeului Naţional al Satului din Bucureşti, iar numărul celor cu recunoaştere naţională şi internaţională este impresionant. După ce au omagiat BISERICA DE ACASA (2018), preoţii, primarii, învăţătorii şi gospodarii vrednici (2019), ŞCOALA DE ACASA (2020), anul acesta, organizatorii dedică proiectul românilor de pretutindeni.

Manifestările includ:

- premierea câştigătorilor celei de a IV a ediţii a Concursului Naţional de Literatură „Virgil Caraivan”.
- Te Deum săvârşit de PS Ignatie, Episcopul Huşilor, cu un sobor de preoţi;
- Sfinţirea școlii haretiene a satului, renovată şi reamenajată integral;
- Vernisarea expoziţiei de documente și obiecte de cult ale Bisericii din Şuletea şi din Comună;
- Simpozionul naţional „Casa de acasă”;
- Lumina recunoştinţei - un marş al candelelor aprinse la mormintele înaintaşilor şi refacerea traseului din 2018, de la cimitir până la Biserica satului.

Potrivit organizatorilor, prezentul proiect va da lumină, prin acțiunile sale, strălucitelor figuri ale comunei cu o bogată tradiţie, ale şuleţenilor şi românilor de pretutindeni.

Citește despre: