Proiecte catehetice în desfășurare în protoieriile nemțene din Arhiepiscopia Iașilor
În contextul desfășurării Concursului Național Catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, ediția a XVIII-a, în protopopiatele nemțene din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor se desfășoară numeroase proiecte catehetice dedicate copiilor și tinerilor din parohii. Aceste activități reunesc preoți, cadre didactice și voluntari, având ca scop formarea duhovnicească a tinerei generații, aprofundarea învățăturii de credință și cultivarea valorilor creștine autentice în viața de zi cu zi.
Tematica propusă anul acesta aduce în prim-plan familia creștină, înțeleasă ca spațiu al iubirii, al rugăciunii și al formării morale, dar și ca loc al întâlnirii vii cu Dumnezeu. Prin cateheze, activități catehetice, ateliere, activități filantropice și pelerinaje, copiii sunt încurajați să descopere frumusețea vieții în Hristos și să transforme cunoștințele dobândite în fapte concrete, trăite în familie și în comunitate.
Protopopiatul Piatra Neamț
La Parohia „Sfântul Gheorghe” din Piatra Neamț se desfășoară Proiectul Familia creștină - biruință în contemporaneitate”, coordonat de părintele paroh Andrei Armanu. Cele trei cateheze despre familie vor fi susținute în vacanța de Paști a celor 15 copii care formează grupul catehetic. Pornind de la tematica Anului omagial și comemorativ în Patriarhia Română, cele trei cateheze au ca subiect familia creștină tradițională, familia mare a parohiei și mănăstirea ca forma de familie duhovnicească, iar activitățile constau în întâlnirea cu două enoriașe care anul acesta au împlinit 100 de ani, vizitarea unei locuințe a unei asociații care are în grijă mame și copiii aflați în situații de criză și un scurt pelerinaj la Mănăstirea Agapia.
În Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Gara Veche din Piatra Neamț au fost susținute până acum 2 cateheze și 4 activități în cadrul proiectului „Chipul luminos al femeii creștine izvor de smerenie, sfințenie și ascultare față de Dumnezeu”. Joi, 26 februarie 2026, prof. Vlad Rusu a susținut cateheza “Bucuria de a dărui - De la firul Mărțișorului la lumina Mironosițelor”, iar sâmbătă, 7 martie 2026, a fost prezentată de către părintele Nicolae Dăscălescu cateheza “Femeia - darul lui Dumnezeu pentru lume”. Până acum au fost organizate și 4 activități: vizită cu oferirea de mărțișoare la un cămin de vârstnici, un concert pentru mame, un pelerinaj la Mănăstirea Văratec și un concurs de desene.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Bălăneşti desfășoară în această perioadă, la inițiativa părintelui Geanni Ipate, proiectul „Familia Creştină – Biserica vie de acasă” pentru un grup de 13 copii, care vor descoperi ascultarea, respectul, recunoştinţa şi iubirea, ca fiind esenţiale pentru o viață creştină. Proiectul înscrie trei cateheze și trei activități conexe.
În Parohia Gura Văii Deal, părintele Cristian Bucur a organizat proiectul Învățătura de credință ortodoxă în Biserică și familie” pentru cei 10 copii din grupul catehetic. În 22 februarie 2026 s-a desfășurat prima cateheză cu tema: “Sfânta Cruce în casa familiei creștine și a copiilor: lumină, stea călăuzitoare, toiag și sprijin, drum în viață către Hristos” și prima activitate, un atelier de amenajare a unui iconostas. Pe 1 martie 2026 a avut loc cea de-a doua întâlnire, cu susținerea catehezei Icoana, fereastra Luminii și Harului lui Dumnezeu, Pregustare a Împărăției, Bucuria Comuniunii în Biserică” și a activității de așezare a unor stele aurii pe fondul iconostasului de închinare. În 15 martie 2026 a fost organizată a treia sesiune cu tema “Cărțile de credință ortodoxe - prieteni care ne însoțesc o viață întreagă” și încheierea atelierului de creație, prin împodobirea cu acoperăminte tradiționale a iconostasului.
În acest moment sunt în derulare proiecte și în parohiile Pârâul Frunții și Ghigoiești.
Protopopiatul Târgu Neamț
La Parohia Magazia au fost susținute la momentul actual două cateheze: „Familia, binecuvântarea lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice” și „Despre faptele milei creștine”, urmând a fi abordată și tema „Biserica - locaș de închinare și așezământ divin al mântuirii”.
Parohia Pipirig a desfășurat catehezele despre „Viața Sfintelor Olimpiada de la Farcașa, Blandina de la Iași și Mavra de la Ceahlău”, “Identificarea virtuților din viața acestor sfinte și corespondența lor în culori”, susținute prin pictarea icoanelor celor trei sfinte. Urmând a se aborda și cateheza intitulată: Culorile icoanelor sunt virtuțile sfintelor.”
În Parohia Totoiești sunt abordate teme precum: „Provocări la adresa familiei creștine în societatea contemporană și nevoie unei pastorații intense a păriniților și copiilor”, „Rolul femeii în transmiterea credinței. Chipuri de femei credincioase în Vechiul Testament” și „Familia și buna creștere a copiilor”.
Parohia Netezi a susținut catehezele „Mama creștină - Prima învățătoare a rugăciunii în familie”, Sfânta Parascheva - model de rugăciune și iubire in familia creștină”, și „Viața - darul lui Dumnezeu, izvorât în familie prin rugăciune”.
Protopopiatul Roznov
Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ruseni II din localitatea Borlești organizează proiectul catehetic „Credința începe de acasă”, destinat copiilor din parohie. Activitățile au fost desfășurate cu implicarea preotului paroh Damian Cătălin Constantin, a colaboratorilor și a grupului catehetic. Cele trei cateheze au fost însoțite de activități cu caracter catehetic și practice.
La Parohia Mastacăn II, sub coordonarea părintelui paroh Adrian Huștiu, au fost ținute trei cateheze cu 14 tineri de liceu din parohie.
Parohia „Sfinții Voievozi” Dochia, prin echipa coordonată de părintele Andrei Todirașcu, organizează proiectul “Familia în Sfânta Scriptură și în actualitate” pentru o grupă catehetică de 10 copii. În cadrul acestui proiect echipa și-a propus să cunoască parcursul familiei de la începuturi, pornind de la prima familie din grădina Edenului urmărind istoria biblică a Vechiului și a Noului Testament până în zilele noastre.
În Parohia Zăneștii de Jos, se desfășoară proiectul catehetic „Familia - mica Biserică a iubirii și a rugăciunii”, activitățile au fost coordonate de părintele Nicolae Ciuntu, în colaborare cu prof. de religie Maria Manuela Ciuntu, având ca locație principală biserica parohială. Grupul țintă a fost format din 10 copii cu vârste între 7 și 14 ani, selectați din comunitatea parohială și din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Zănești, partener al proiectului. Pe parcursul proiectului, elevii au participat la întâlniri catehetice, activități interactive, discuții tematice și momente de rugăciune, toate având ca temă centrală familia creștină ca spațiu al iubirii, credinței și formării morale.
Grupul catehetic al Parohiei Podoleni Centru din Protopopiatul Roznov desfășoară proiectul intitulat „Familia - biserica de acasă”. Sub coordonarea părintelui paroh Florin Lazăr, activitățile propuse urmăresc să sădească în inimile tinerilor valorile fundamentale ale credinței, pornind de la reperele biblice ale iubirii și jertfelniciei de sine.
Protopopiatul Ceahlău
La Parohia Poiana Largului - Lunca, sub coodonarea părintelui paroh Angelo Paul Costin, se desfășoară proiectul catehetic „Precum în cer, așa și pe pământ”, în cadrul căruia au fost susținete trei cateheze: „Sfințenia aproape de noi - modele din viețile sfintelor femei”, „Fapta bună - cale vie spre desăvârșirea creștină”, Pe urmele celor bineplăcuți lui Dumnezeu - pelerinaj și mărturie vie la mormântul Sfânta Olimpiada de la Fărcașa”. Proiectul catehetic „Precum în cer, așa și pe pământ” oferă copiilor și tinerilor parohiei un cadru viu de formare duhovnicească, îmbinând în mod armonios cunoașterea, trăirea și mărturisirea credinței. Prin întâlnirile desfășurate, participanții au descoperit că viața creștină autentică nu se limitează la noțiuni teoretice, ci se concretizează în modele reale, în fapte bune și în experiențe directe de întâlnire cu Dumnezeu și cu aproapele. Exemplele sfintelor femei, activitățile practice de voluntariat, precum și pelerinajul la locuri încărcate de har au contribuit la formarea unei înțelegeri mai profunde asupra chemării fiecărui creștin. Implicarea activă a tinerilor, deschiderea lor spre dialog și dorința de a pune în practică cele învățate au demonstrat că mesajul catehezelor a fost receptat nu doar la nivel intelectual, ci și la nivelul inimii. Acest parcurs catehetic a evidențiat faptul că drumul spre desăvârșire începe prin pași simpli, dar constanți, în viața de zi cu zi, în familie și în comunitate, acolo unde credința este trăită cu sinceritate și dăruire. Astfel, proiectul își propune să rămână nu doar o serie de activități punctuale, ci un început de drum pentru tinerii parohiei, în dorința de a transforma viața lor într-o lucrare plăcută lui Dumnezeu, împlinind cuvântul rugăciunii „precum în cer, așa și pe pământ”.
La Parohia Pârâul Cârjei se desfășoară proiectul „Familia creștină: puterea rugăciunii și frumusețea modelelor de mame sfinte”. Motivul alegerii acestui proiect a fost acela de a oferi oportunitatea copiilor din grupa catehetică să aprofundeze importanța familiei și a rugăciunii în viața creștină, punând în valoare virtuțile unor mame sfinte. În cadrul acestui proiect au fost organizate trei cateheze dedicate copiilor, din parohie. Evenimentele au avut următoarele teme principale: „Rugăciunea în familie și participarea la Sfânta Liturghie”, „Provocările la adresa familiei creștine în societatea contemporană” și „Soții și mame creștine cinstite în Biserica Ortodoxă”. În proiect sunt implicați 26 de copii din parohie. Proiectul se desfășoară sub coordonarea preotului paroh Gheorghe Nicorescu, în parteneriat cu Liceul „Mihail Sadoveanu” din Borca, prin implicarea prof. Valentina Aprofirei. La activitățile catehetice a participat, ca voluntar, prof. Marcela Bondar, care a avut rolul de a ajuta copiii în pregătirea serbării de 8 Martie și în realizarea de mărțișoare și felicitări în cadrul atelierului de creație. Activitățile practice asociate acestor cateheze au fost variate și au avut un caracter aplicativ, fiind menite să transpună în fapte învățăturile dobândite. Astfel, acestea s-au desfășurat în mai multe locații: la Centrul social din Ceahlău, unde copiii au exersat spiritul filantropic și grija față de cei aflați în nevoie; în cadrul unui pelerinaj la mănăstirile din județul Neamț, unde au descoperit modele autentice de viețuire creștină; precum și în biserica parohială, unde au participat activ la viața liturgică și la diferite momente educativ-religioase. După încheierea perioadei de depunere a proiectelor la protopopiat, în cele patru protopopiate nemțene va avea loc etapa locală a acestui concurs, pe data de 21 aprilie 2026.
Proiectele catehetice desfășurate în protopopiatele din Județul Neamț evidențiază preocuparea constantă a preoților și a comunităților parohiale pentru educația religioasă a copiilor și tinerilor, precum și pentru transmiterea valorilor credinței ortodoxe într-un mod viu și adaptat realității contemporane. Dincolo de dimensiunea competițională a concursului, aceste inițiative reprezintă o expresie a lucrării misionare permanente a Bisericii. În parohii, activitatea catehetică nu se limitează la un singur proiect sau la o perioadă anume, ci continuă pe tot parcursul anului, prin întâlniri, dialog, implicare și însoțire duhovnicească, cu scopul de aprofundare a credinței noastre ortodoxe. Lucrarea catehetică rămâne astfel un mijloc esențial de formare a tinerilor, contribuind la creșterea lor în credință și la integrarea lor activă în viața Bisericii, ca mădulare vii ale Trupului lui Hristos și purtători ai valorilor creștine în societatea de astăzi. (material centralizat de pr. Cezar Ilie Murariu, responsabil cu catehizarea în cadrul Protopopiatului Ceahlău)
