Proiectul „Dar pentru copii” – o șansă pentru viitorul copiilor

Sunt patru luni de când Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a început proiectul „Dar pentru copii”. Peste 160 de persoane  au donat până acum, fiind strânși peste 50.000 de lei.

Ce am reușit să facem până acum

Pentru familia Pătrașcu au fost oferiți 10 metri cubi de lemn de foc pentru a le asigura căldura celor mici pe tot timpul răcoros.

A fost ajutată familia Baciu să-și ridice o baie și o bucătărie în completarea casei actuale, iar în următoarele zile va începe schimbarea acoperișului.

Cea mai provocatoare este povestea familiei Vornicu din Feredeni. Părinții și șapte copii locuiesc într-o singură cameră astfel încât a fost propusă construirea unei case noi, decente, în care copiii să aibă loc pentru a crește sănătos. Există un plan de construcție pentru noua locuință și au fost plătite taxele necesare pentru a începe procesul de obținere a succesiunii terenului pe care va fi construită casa. Epidemia de coronavirus a încetinit din păcate acest proces, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu acesta va fi reluat în perioada imediat următoare. A fost începută de asemenea strângerea de fonduri necesare pentru construcția casei pentru care este nevoie de aproximativ 170.000 lei.

În continuare, cea mai mare nevoie de ajutor este pentru construcția casei copiilor din familia Vornicu.

De asemenea familia Pătrașcu va fi ajutată să-și izoleze casa, astfel încât încălzirea să nu mai reprezinte o problemă.

Familia Baciu va fi ajutată să termine modernizarea casei care presupune schimbarea acoperișului, realizarea unei fântâni, a unei fose septice și a instalațiilor necesare.

„Este un proiect frumos, dar și greu pentru că depinde de cât de mult înțelegem fiecare că ajutorul nostru este esențial pentru viitorul acestor copii. Putem găsi o mie de motive pentru a critica aceste familii, pentru a rămâne indiferenți față de ele, dar contează să găsim în schimb gândul cel bun. Frumusețea proiectului constă în faptul că doar cu un gest mic putem schimba nu viața unui copil, ci a zece sau două zeci de copii în același timp.” A declarat pr. Dragoș Bălinișteanu, coordonatorul proiectului „Dar pentru copii”.

*

Scopul proiectului „Dar pentru copii” este de a-i ajuta pe copiii din familiile numeroase, în care părinții fac tot ce le stă în putință pentru cei mici, dar au nevoie de puțin ajutor pentru a oferi un viitor mai sigur copiilor lor.  Campania a început cu 27 de copii, din trei familii diferite, pentru care se urmărește îmbunătățirea spațiului în care locuiesc, dorm, se joacă și învață.

Cei care doresc să se implice și să sprijine în din aceste trei familii o pot face, donând pe site-ul www.darpentrucopii.ro.

Ultimele din categorie