Proiectul misionar-filantropic „(Colin)dăm cu bucurie” în parohiile Chișcăreni și Sat Nou

Arhiepiscopia Iaşilor

Proiectul misionar-filantropic „(Colin)dăm cu bucurie” în parohiile Chișcăreni și Sat Nou

Perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Crăciun a adus credincioșilor Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Chișcăreni și Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” - Sat Nou, județul Botoșani, clipe de bucurie duhovnicească. Prin purtarea de grijă a preotului paroh Vasile Viorel Florea s-au desfășurat mai multe acțiuni filantropice menite să aducă bucurie și iubire în sufletele credincioșilor.

Astfel, o dată cu venirea anotimpului friguros, câteva familii din aceste două parohii au fost ajutate cu lemne de foc, dar și cu produse alimentare (fasole, orez, conserve, făină), tocmai pentru a simți în primul rând căldura sufletească și dragostea pe care Biserica le-o poartă. Apoi, ținând cont că în postul Nașterii Domnului sunt multe dezlegări la pește, familiile binecuvântate de Dumnezeu cu mulți prunci au primit au primit pești, iar copiii au primit în ghetuțe daruri în ajun de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.

Pentru ca bucuria să fie deplină, în jur de 40 de familii din aceste parohii și nu numai, cu posibilităli materiale precare (văduvi, văduve, familii numeroase), au primit în dar din partea preotului paroh carne de porc afumată, ca masa de sfintele sărbători să fie bogată pentru toată lumea.

„Proiectul misionar-filantropic „Colin(dăm) cu bucurie” va continua în perioada următoare, când vor fi ajutați oamenii străzii din orașul Săveni cu alimente și haine călduroase. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru gândul și ajutorul primit în a înfăptui această lucrare; mereu ne străduim să fim aproape de aproapele nostru, căci viața noastră petrecută în fapte bune este declarația de dragoste ce o facem zi de zi lui Dumnezeu”, a declarat preotul Vasile Viorel Florea.

Citește despre: