Proiectul pastoral-misionar „Lapte şi miere”, în Parohiile Chişcăreni şi Sat Nou

Arhiepiscopia Iaşilor

Proiectul pastoral-misionar „Lapte şi miere”, în Parohiile Chişcăreni şi Sat Nou

În perioada 20-23 august 2017, credincioşii Parohiilor „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Chişcăreni şi „Sfântul Apostol Andrei” - Sat Nou, din protopopiatul Săveni, au trăit alese clipe de bucurie alături de preotul paroh Vasile Viorel Florea, la iniţiativa căruia s-a derulat proiectul filantropic intitulat „Lapte şi miere”.

Urmând îndemnului care spune că înţelepciunea este ştiinţa cea mai înaltă, în prima etapă, credincioşii celor două parohii au avut bucuria de a primi în dar din partea Bisericii miere de albine, lapte şi produse lactate. De aceleaşi daruri au beneficiat şi toţi bătrânii de la Azilul din Săveni, iar spre desăvârşirea lucrării au fost îndulciţi oamenii străzii din oraşul Săveni. Bucuria tuturor a fost de nedescris, mai ales că au fost ajutaţi oameni neputincioşi, bolnavi şi văduve, cu toţii dând slavă lui Dumnezeu, alături de părintele paroh.

Ţinând cont că anul 2017 este anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti cât şi anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, sub această binecuvântare, tot în cadrul proiectului, părintele Vasile Viorel, sprijinit de vrednici credincioşi a început lucrările de pictură la Biserica din Chişcăreni, ridicând o măreaţă troiţă din stejar, în amintirea celor ce s-au jertfit pentru credinţă în perioada comunistă, având mereu în gând faptul că oamenii nu mor când sunt puşi în mormânt, ci ei mor când sunt uitaţi.

Spre slava lui Dumnezeu, la Biserica din Sat Nou s-a adus un clopot de 520 kg., (cel mai mare din zonă), care nadăjduim să răsune în inimile oamenilor cu dragoste, pace şi credinţă, căci Biserica este Icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru gândurile cele bune şi nădăjduim ca aceste fapte să fie seminţe din care să răsară florile credinţei nădejdii şi binecuvântării. De altfel, noi suntem conştienţi că ne asemănăm florilor care, acolo unde le-a sădit Bunul Dumnezeu, trebuie să înflorească. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, mărturisind credinţa cea dreaptă prin fapte, căci credinţa este certificatul de naştere al unui popor. (Pr. Vasile Viorel Florea)

Citește despre: