Protopopiatul Iași I, alături de beneficiarii Centrului Medico-Social din Bivolari, în prag de sărbători

Arhiepiscopia Iaşilor

Protopopiatul Iași I, alături de beneficiarii Centrului Medico-Social din Bivolari, în prag de sărbători

În ziua de 11 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și cu purtarea de grijă a părintelui protopop Florin Călugăru, Protopopiatul Iași I a desfășurat o frumoasă lucrare social-filantropică la Centrul de Asistență Medico-Socială din comuna Bivolari, județul Iași, instituție care are în grijă 60 de beneficiari.

În acest context în duh de pace și pregătire pentru slăvita sărbătoare a Nașterii Domnului, membrii Coralei „Protos” a Protopopiatului Iași I au oferit celor prezenți un concert de colinde, aducând lumină și bucurie în inimile beneficiarilor și ale personalului centrului. Cântările tradiționale, interpretate cu aleasă măiestrie, au creat o atmosferă de sărbătoare, evocând duhovnicește Betleemul și taina Nașterii Mântuitorului.

Cu acest prilej, reprezentanții protopopiatului au oferit fiecăruia dintre beneficiari câte un mic dar, ca semn al dragostei creștine și al grijii față de aproapele aflat în nevoință. Darurile au fost primite cu recunoștință și bucurie, aducând alinare și mângâiere celor aflați în îngrijirea centrului.

Această activitate se înscrie în misiunea constantă a Protopopiatului Iași I de a fi aproape de persoanele vulnerabile, de a sprijini comunitățile aflate în nevoie și de a oferi, prin fapte concrete, o mărturie vie a iubirii milostive a lui Hristos. Astfel de inițiative, mai ales în preajma sfintelor sărbători, întăresc legătura dintre Biserică și comunitate și cultivă în sufletele oamenilor nădejdea, pacea și dorul de bine.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: