Protosinghelul Ghervasie Gheorghe s-a mutat la Domnul
Părintele Ghervasie Gheorghe, cel care a păstorit timp de 35 de ani obştea Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ, s-a mutat la Domnul vineri, 22 martie 2013. Slujba înmormântării va avea loc marți, de la ora 10:00, la Schitul Pocrov.
Părintele Ghervasie Gheorghe s-a născut pe 8 mai 1928, în satul Fundoaia, comuna Preuteşti, judeţul Suceava. A intrat în mănăstire la vârsta de 17 ani la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, unde era stareţ un unchi de-al Preacuvioşiei Sale. La vârsta de 24 de ani a fost tuns în monahism, iar ulterior a fost hirotonit diacon. În urma Decretului din anul 1859 a fost transferat la Mănăstirea Neamţ, unde a vieţuit până în toamna anului 1978, când a fost numit egumen al Schitului Pocrov. În vara anului 1979 a fost hirotonit ieromonah, iar în 1988 a primit rangul de protosinghel. „Venirea părintelui Ghervasie la Pocrov a fost un moment providenţial pentru istoria acestei aşezări monahale. Spiritul său dinamic şi gospodăresc a contribuit la continuitatea şi refacerea schitului, care era într-o stare de degradare. Sărăcia şi izolarea acestui loc au fost învinse de dârzenia şi curajul ieromonahului. Chiar dacă tinereţea i-a fost mai mult aplecată spre lucrările materiale, deosebit de necesare la Pocrov, bătrâneţea Sfinţiei Sale a fost închinată rugăciunii. Peste toate greutăţile vieţii de monah, părintele Ghervasie a păşit cu nădejde în lumea veşniciei. A fost egumen al Schitului Pocrov timp de 35 de ani, al doilea egumen cu cea mai lungă păstorire din şirul stareţilor ctitoriei Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin. Alături de ieroschimonahul Vasian, care a fost egumen timp de 52 ani, părintele Ghervasie este unul din patriarhii sihastriei de la Pocrov“, a spus ierom. Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.