PS Antonie a slujit la Parohia Satu Nou, comuna Belcești
Sâmbătă, 9 noiembrie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nectarie și Sfântul Ierarh Nicolae” din Satu Nou, comuna Belcești, județul Iași, Protopopiatul Hârlău.
În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Antonie a evidențiat viața Sfântului Ierarh Nectarie și a subliniat rolul sfinților în viața creștinului.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oferit părintelui paroh, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar credincioșilor care au sprijinit activitățile parohiale le-au fost înmânate distincții de vrednicie.
Apoi, ierarhul, împreună cu soborul de preoți, a sfințit noua clopotniță din cimitirul satului.
Scurt istoric
Clopotnița a fost ridicată între anii 2020-2024 și are forma unei mici bisericuțe în formă de cruce, cu două componente:
Clopotnița propriu-zisă, care adăpostește două clopote: unul de 50 kg, donat în anul 2013 de familia Vasile și Iulia Bargan și un altul de 100 kg, donat în anul 2024 de enoriașii parohiei și esplanada cu acoperiș, închisă cu geamuri de termopan.
Edificiul a fost parțial împodobit cu pictură în tehnica tempera pe pânză în anul 2024, realizată de tânărul pictor Alexandru Băiceanu, fiu duhovnicesc al parohiei. Clopotnița a fost, de asemenea, înfrumusețată cu icoane de mari dimensiuni donate de enoriași ai parohiei.
Această construcție a fost realizată cu multă trudă, nădăjduindu-se că va dăinui peste veacuri și va fi de folos la săvârșirea slujbei din Duminica Tomii (a Blajinilor), când sunt pomeniți toți cei dragi înmormântați în cimitir, dar și la alte momente de peste an, inclusiv la oficierea slujbei de înmormântare, atunci când vor răsuna cele două clopote.
Pe lângă această clopotniță sub formă de bisericuță, în anul 2024 a fost ridicată și o troiță octogonală în mijlocul cimitirului, în locul celei vechi, degradate, împodobită cu pictură în tempera pe pânză de același pictor.