PS Damaschin Dorneanul, la ceas aniversar

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

PS Damaschin Dorneanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a împlinit joi, 24 iunie, frumoasa vârstă de 40 de ani.

PS Damaschin Dorneanul (Ioan-Daniel Luchian) s-a născut în data de 24 iunie 1981 în comuna Dornești, judeţul Suceava, fiind cel de-al doilea copil al părinţilor Constantin şi Elena Luchian.

Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava, apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, secția Pastorală, fiind licențiat în urma susținerii lucrării Paternitate și filiație duhovnicească în Ortodoxie. Continuitate și înnoire, alcătuită sub coordonarea Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel Teșu.

Între anii 2006-2008 a urmat cursuri postuniversitare de masterat în cadrul Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian” din Bucureşti, secţia Doctrină şi Cultură, finalizate cu lucrarea de disertație Paternitate și filiație duhovnicească în scrisorile Sfinților Varsanufie și Ioan din Gaza, îndrumător Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.

Din 2015 este doctorand al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, cu o lucrare despre Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Elemente de antropologie teologică, sub coordonarea Arhid. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr.

În anii 2009 și 2010 Părintele Damaschin Luchian a urmat cursuri de training manager proiecte cu finanțare externă, organizate de Asociația Profesională de Management Regional, Suceava, iar între 2014-2016 a urmat cursuri de formare de formatori, organizate de Centrul de Formare și Inovare al Fundației Varlaam, Iași și Institutul de Dezvoltare Personală, București.

În ceea ce privește ascultările pe care le-a avut în Biserică, părintele Damaschin a fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria Putnei în data de 19 iulie 2004, apoi tuns în monahism pe 18 decembrie 2005. A fost hirotonit ierodiacon de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul în 25 martie 2006, după care, în 28 aprilie 2006 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Hirotesia întru protosinghel a avut loc în data de 9 noiembrie 2009, iar cea întru arhimandrit în 25 martie 2012.

A fost hirotonit Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor în 23 iulie 2017.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: