PS Episcop Macarie: „Se seamănă, prin toate mijloacele, semințele urii față de Biserică, față de cruce, față de Hristos și oamenii Săi”
În perioada 31 ianuarie - 5 februarie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a vizitat pe românii din comunitățile din Danemarca și Suedia.
Vineri, 1 februarie 2019, ierarhul ortodox român s-a aflat în partea de nord-est a Danemarcei, în parohia ortodoxă română din orașul Nykøbing Mors, unde a săvârșit Sfânta Liturghie de hram și a botezat pe cel de-al patrulea copilaș al preotului paroh Dragoș-Alexandru Cucuzel și al soției sale Alexandrina.
În cuvântul său de învățătură Preasfințitul Macarie s-a referit la martirajul și mărturisirea Ocrotitorilor cerești ai parohiei Sfântul Mucenic Trifon și Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas. Preasfințitul Macarie a arătat că este sesizabilă pornirea oarbă și furioasă pe care mulțimile de păgâni o aveau față de creștinii din Biserica primară, setea de sânge paroxistică care făcea ca oameni, altfel obișnuiți, să își dorească să vadă cum tinere mame și tineri nevinovați sunt sfâșiați de fiare și decapitați cu sălbăticie.
„Aceeași ură o vedem și astăzi, peste tot. Creștinii continuă să fie cel mai persecutat grup religios din lume. Sunt uciși, răpiți, agresați, alungați în masă din teritoriile lor natale. Mai dureros este că și în societățile clădite de creștinism vedem cum este hrănit și coace tot mai mult același buboi al fanatismului anticreștin. Se seamănă, prin toate mijloacele, semințele urii față de Biserică, față de cruce, față de Hristos și oamenii Săi. Să nu credem că suntem departe de vremurile în care trăiau Sfântul Trifon și Sfintele Perpetua și Felicitas. Nu suntem departe de același tip de anticreștinism fanatic și orb. Însă pe noi ar trebui să ne preocupe, îndeosebi, să nu fim prea departe de trăirea creștină a martirilor primelor veacuri. Să ne rugăm să nu ne surprindă, îngreunați ce grijile și plăcerile acestui veac, vremurile de prigoană” a mai spus ierarhul.
În ajunul Praznicului Întâmpinării Domnului, ierarhul român a săvârșit slujba privegherii în paraclisul mănăstirii românești din Ikast, iar sâmbătă, 2 februarie 2019, la Praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie de hram în biserica românească din Viborg, Danemarca, și a botezat un copilaș din comunitate. Preasfințitul Macarie l-a felicitat pe preotul paroh Adrian Chițulescu pentru realizarea noii catapetesme a lăcașului românesc, cinstind apoi împreună cu enoriașii Icoana Maicii Domnului Mângăietoarea.
Duminică, 3 februarie 2019 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a slujit Sfânta Liturghie în parohia românească din Roskilde, Danemarca, împreună cu protoiereul Mihai Marius Hornicar și ceilalți slujitori invitați la hram, cinstindu-se la finaluI slujbei Icoana Maicii Domnului Potolește Întristările noastre. La slujbă au fost prezenți ambasadorul României în Regatul Danemacei, Mihai-Alexandru Grădinar și artistul plastic Ioan Nemțoi.
Preasfințitul Macarie și-a continuat vizita pastorală în comunitățile românești din Suedia, oprindu-se în parohia românească din orașul Växö, unde a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Preotului Milică Văsuianu, trecut la cele veșnice în urma unui accident rutier, pregătind repatrierea trupului său neînsuflețit în România.