Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi și părintele stareț Vichentie Lupu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre unitatea în diversitate, nota caracteristică a Bisericii, descoperită odată cu Pogorârea Duhului Sfânt:

Sărbătoarea Cincizecimii ne descoperă un adevăr pe care îl trăim de fiecare dată când decidem să ne adunăm în numele lui Hristos și să ne trăim împreună credința: Biserica este darul unității în diversitate.

Noi suntem mulți, fiecare cu particularitățile și specificitățile noastre, însă uniți în credința cea una, adevărată și autentică, în Hristos. Această realitate au trăit-o și cei care au fost prezenți la momentul Pogorârii Duhului Sfânt, în chip de limbi de foc, peste ucenicii lui Hristos.

Apostolii au primit darul de a vorbi în limbi, astfel încât îi înțelegeau toți cei care erau prezenți la sărbătoarea Cincizecimii iudaice, din Ierusalim. Erau veniți la acest pelerinaj internațional oameni de diferite neamuri, din lumea întreagă. Evreii din diaspora au primit, fiecare în parte, darul trăirii credinței comune.

Biserica trăiește, în ziua de Cincizecime, darul unității în diversitate. Prin Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica, cea întemeiată de Hristos, prin Întrupare, prin răstignire, prin Înviere, și prin Înălțarea Sa la ceruri, este constituită în ziua Cincizecimii.

Postmodernitatea pune un mare accent pe diversitate, pe ceea ce este distinct, specific fiecărui om. Trăim într-o lume cosmopolită, pestriță, în care fiecare absolutizează și încearcă să aducă în atenție ceea ce îi este caracteristic. Prin exagerarea specificităților se ajunge la dezbinare.

În ziua de Cincizecime, ni se dezvăluie că Biserica este unitate în diversitate sau - cum spune Părintele Dumitru Stăniloae – unitate de comuniune.

Biserica nu este nici exces de unitate, care să ducă la uniformizare, dar nici exces de diversitate, care să ducă la dezbinare, ci ea este trăire a varietății, a specificității în deplină comuniune.

Preasfinția Sa a afirmat că darurile pe care Dumnezeu le așază în fiecare dintre noi pot fi valorificate numai în relație cu aproapele nostru:

«Căci din același Duh unic revărsându-se in mulți aceeași înțelegere, sunt adunați toți într-o unică armonie. (Sfântul Grigorie Teologul, pasaj din Omilia la Praznicul Cincizecimii)

În ziua de Cincizecime, fiecare din cei care erau prezenți la Praznic au învățat că darurile Duhului Sfânt se dau pentru a fi valorificate în relație cu cei de lângă noi.

Logica darurilor pe care ni le dăruiește Dumnezeu este de fi valorificate în relație cu cel de lângă noi. Nu putem spune că primim darul de a fi înțelepți, de a fi inteligenți, de a iubi, de a ierta, de a avea credință, fără ca acestea să fie puse în relație cu celălalt.

Orice dar pe care ni-l face Dumnezeu își capătă concretețea și deplinătatea valorii sale când este pus în lucrare și în relație cu celălalt.

Cei prezenți la Praznicul Cincizecimii au trăit minunea faptului că ei aveau o înțelegere comună, chiar dacă erau veniți din lumea întreagă și nu vorbeau aceeași limbă.

Minunea Pogorârii Duhului Sfânt nu constă atât în faptul că Apostolii vorbeau în limbi străine, ci în faptul că cei prezenți se simțeau familiari și atât de natural cu mesajul pe care îl adresau ucenicii lui Hristos, chiar dacă proveneau din culturi diferite, din naționalități diferite și vorbeau limbi diferite.

Prin Pogorârea Duhului Sfânt s-a revărsat asupra tuturor celor care erau de față - cum ne spune Sfântul Grigorie Teologul - aceeași înțelegere comună în credința în Hristos Cel înviat - subiectul predicii Sfântului Petru.

Duhul Sfânt este Cel care ne învață adevărata unitate în diversitate. El ne învață că orice dar pe care ni-l dă Dumnezeu trebuie să fie pus în lucrare spre beneficiul celui de lângă noi.

Imaginea perfectă a unității în diversitate este cea a Bisericii ca trup alcătuit din mai multe mădulare.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că Biserica este ca și trupul nostru, format din mai multe mădulare, și fiecare își are rolul specific. Mâna nu poate fi mână în sens adevărat decât în corelație cu toate celelalte membre ale trupului nostru. Toate membrele trupului sunt în deplină colaborare unul cu celălalt. În felul acesta se asigură armonia organismului nostru, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: «nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi».

Fiecare parte a organismului nostru contribuie la unitatea întregului. Așa ar trebui să trăim și noi în Biserică, oricât de diferiți am fi, cu părerile noastre, cu formarea noastră intelectuală, cu darurile pe care ni le dă Dumnezeu, Duhul Sfânt ne face să trăim în unitate. Aceasta este adevărata imagine a Bisericii.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre riscul dezbinării, ce apare atunci când se pune un accent exagerat pe diversitate:

Din păcate, postmodernitatea, lumea de astăzi pune un mare accent pe diversitate, confiscând acest concept.

Unde este exces de diversitate, este dezbinare. Este echivalentul Turnului Babel. Când nu ne înțelegem și nu reușim să ajungem la un numitor comun în urma unei dezbateri, folosim expresia «este o babilonie». Fiecare vorbește în felul său, fără să ajungem în punctul de a dobândi o înțelegere comună. Biserica este opusul Turnului Babel.

Știm, din Vechiul Testament, că oamenii, în mândria și orgoliul lor, au vrut să ridice un turn care să străpungă cerurile. Dumnezeu a împiedicat acest gând de semeție, încurcând limbile celor care construiau turnul, încât nu au putut să se mai înțeleagă, ca să ducă la bun sfârșit ceea ce au planificat. Nemaiputându-se înțelege, nu au reușit să ajungă în punctul în care să își vadă visul împlinit.

În ziua Pogorârii Duhului Sfânt, Dumnezeu dă Apostolilor darul vorbirii în limbi, însă le dă tuturor celor de față o înțelegere comună.

Ori de câte ori venim la Biserică, formăm trupul lui Hristos, trăim unitatea pe care El ne-o dăruiește deplin. Ducem această unitate acasă, în mediul nostru familial, unde chiar dacă suntem diferiți (ca mentalitate, ca mod de a înțelege lumea sau ca comportament), Duhul Sfânt este Cel care asigură unitatea.

În ziua de Cincizecime învățăm ce înseamnă darul complementarității. Noi ne completăm, prin darurile pe care le avem, cu celălalt.

Nu putem să ne «insularizăm», să ne rupem total de celălalt. Însăși constituția firii noastre ne vorbește despre faptul că depindem unul de celălalt. Dumnezeu a sădit în noi, în mod firesc, dorul după comuniune, oricâte daruri s-ar sălășlui în noi.

Un dar care nu este pus în lucrare cu cei de lângă noi, nu mai poate fi perceput ca dar. De pildă, dacă cineva are darul de a vorbi foarte frumos, darul elocinței, însă nu vorbește și nu împărtășește acest dar, nimeni nu va putea constata această harismă. Trebuie să o pună în lucrare. Cei din jur valorifică și constată că este un dar pe care acel om l-a primit.

Biserica este adevărata imagine a ceea ce înseamnă unitatea în diversitate, unitatea în comuniune, trăită prin revărsarea de înțelegere comună a credinței în Hristos Cel înviat. Aceasta este imaginea autentică a armoniei dintre oameni.

Astăzi ni se vorbește foarte mult despre diversitate, despre ceea ce este specific fiecăruia. Sunt absolutizate aceste specificități. De aceea ajungem să vorbim despre drepturile minorităților de tot felul.

Această modalitate de a înțelege relațiile dintre oameni nu înseamnă altceva decât confirmarea și cultivarea dezbinării, în detrimentul unității și a comuniunii.

Prin Biserică, prin Duhul Sfânt trăim adevărul că putem fi foarte specifici, distincți, cu darurile noastre, dar în unitate cu toți ceilalți.

Oricât de diferiți am fi, să ajungem în punctul de a trăi comuniunea și armonia între noi, care este darul Duhului Sfânt!

Sursa: episcopiahusilor.ro