PS Ignatie: „Învățăm de la Sfântul Ștefan cel Mare smerenia. Din păcate, noi nu reușim să fim smeriți, nici măcar atunci când nu avem nicio izbândă. Ne atribuim biruințele celor din jur și ne trufim”
Luni, 10 ianuarie 2022, s-au împlinit 547 de ani de la victoria obținută de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare împotriva otomanilor, la „Podul Înalt” Vaslui (10 ianuarie 1457). Cu acest prilej, la Ansamblul Monumental „Podul Înalt” din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, a avut loc un ceremonial militar-religios.
Evenimentul a debutat cu o slujbã de Te Deum, oficiatã de Presfințitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Din soborul de preoți au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele Adrian Morțun, preot militar la comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” (U.M. 01175), Iaşi.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în fața biruințelor avute:
Ne aflăm în ambianța spirituală a celui căruia neamul nostru românesc îi aduce o deosebită cinstire – Marele Voievod Ștefan cel Sfânt.
Poetul Ioan Alexandru, într-o poezie arhicunoscută – «Testamentul lui Ștefan», avea să spună: „Ștefan e mare, pentru că a fost smerit”.
Acest lucru este confirmat și de o cronică poloneză, în care ni se spune că, după biruința lui Ștefan, de la Podul Înalt, din anul 1475, el nu s-a îngâmfat, nu s-a mândrit, ci a postit 40 de zile cu pâine și apă, poruncind în toată țara, să nu cuteze cineva să-i atribuie această biruință, pentru că este a lui Dumnezeu.
Învățăm de la Sfântul Ștefan cel Mare smerenia.
Din păcate, noi, cei de astăzi, nu reușim să fim smeriți, nici măcar atunci când nu avem nicio izbândă. Ne atribuim izbânzile (biruințele) celor din jurul nostru și ne trufim.
În tradiția Bisericii noastre, atunci când îi cinstim pe Sfinți – pentru că Sfinții se cinstesc prin rugăciune, prin stare de reculegere profundă a inimii noastre –, noi luăm aminte și la modul cum au trăit ei.
Cred că acesta ar trebui să fie mesajul, legat de cinstirea Sfântului Ștefan cel Mare – să fim smeriți, să nu ne îngâmfăm, să nu ne trufim, chiar și atunci când avem o biruință (izbândă), mai mică sau mai mare, în viața noastră profesională, la nivel personal sau la nivel național.
Duhul lui Ștefan cel Mare să fie cel care să ne călăuzească și să ne inspire pe fiecare dintre noi. Așa cum i-a fost transmis de către un boier, înainte de a lua decizia concretă de a se implica în lupta de la Podul Înalt, așa îi vom spune și noi: «Doamne, nu te tulbura! Noi îți stăm alături credincioși, și Dumnezeu ne va ajuta.»
Să ne ajute Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, căruia noi ne rugăm și pe care îl cinstim întotdeauna, să ne dea smerenie, de care avem foarte mare nevoie fiecare în parte.
Un om smerit e un om plăcut, care îți inspiră multă liniște, foarte mult duh de înțelepciune, foarte multă așezare lăuntrică și, mai ales, duh de pace în relațiile dintre oameni.
La finalul cuvântului, Preasfinția Sa a mulțumit Consiliului Județean Vaslui, precum și tuturor celor implicați în evenimentul de cinstire a Sfântului Ștefan cel Mare, precizând că: „Aceasta este o cinstire; nu este nici comemorare, nici omagiere. Sfinții se cinstesc; ei nu sunt evocați, ci sunt invocați în rugăciune.
Să ne dea Dumnezeu mult curaj, multă înțelepciune în tot ceea ce facem și, mai ales, multă bunătate, atunci când cei din jurul nostru ne tentează să scoatem din adâncurile ființei noastre răutățile pe care le încuviințăm să vină în noi!
Au urmat alocuțiunile reprezentanților autorităților centrale și locale, o evocare a momentului istoric făcută de domnul profesor universitar Cătălin Turliuc și ceremonia de depunere de coroane de flori la statuia voievodului.
Sursa: episcopiahusilor.ro