PS Ignatie a slujit la hramul Parohiei Simila
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Vasile Lăiu, protopop de Bârlad. La finalul slujbei, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre virtuţile ce îl caracterizează pe Sfântul Ierarh Nicolae, după cum ne informează site-ul Episcopiei Huşilor: “Sfântul Ierarh Nicolae este numit în troparul său: «om al lui Dumnezeu şi învăţător al înfrânării». În limba greacă, cuvântul care exprimă ideea de înfrânare înseamnă ceva mult mai profund decât a reuşit să transmită cel care a tradus în română acest termen. În limba greacă, înfrânarea este echivalentă cu stăpânirea de sine. Într-o traducere mai fidelă, ar fi: «învăţător al stăpânirii de sine», al celor care stiu să se stăpânească pe ei înşişi. Stăpânirea de sine este un mare dar şi un mare har, de care avem nevoie fiecare dintre noi”. La final, Părintele Episcop Ignatie i-a colindat pe cei prezenţi. Ierarhul i-a îndemnat pe oameni să păstreze tradiţia mersului la colindat şi a oferit daruri copiilor aflaţi în biserică.