PS Nichifor Botoșăneanul a fost prezent la conferința cu preoții din Piatra Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

PS Nichifor Botoșăneanul a fost prezent la conferința cu preoții din Piatra Neamț

Marți, 5 octombrie 2021, la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Piatra Neamț a fost organizată sesiunea de toamnă a conferinţelor preoţeşti pentru preoţii din zona orașului.

Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul a prezidat această conferinţă, care a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Parohiei „Cuvioasa Parascheva” din Piatra-Neamţ şi de o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Dragoş Munteanu.

Ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, prin care anul 2021 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul: valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”, tema conferinţei supusă dezbaterii a fost: „Cimitirul – spaţiul întâlnirii dintre generaţii”. Tema a fost susţinută de părintele Dumitru Marin de la Parohia Bicaz Chei 2.

După scurte intervenţii ale arhimandritului Nicodim Petre, Consilier al Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, ale părintelui inspector Mihai Zvorăşte şi ale părintelui paroh Alecu Amarinei, a urmat o serie de expuneri ale Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul, un scurt dialog pe teme administrative şi un program de audienţe.

Data de 5 octombrie devine un reper în istoria Parohiei „Cuvioasa Parascheva” din Piatra-Neamţ, după ce în anul 2008 a avut loc târnosirea bisericii de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. (Pr. Cristian Petru Hanganu)

Citește despre: