PS Părinte Damaschin a slujit la hramul Mănăstirii Humor
În ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Humor şi-a serbat hramul istoric.
La sărbătoarea Mănăstirii Humir Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu cu părintele Minu Mititelu, protopop al protoieriei Suceava 2, părintele Doru Ionel Budeanu, protopop al protoieriei Suceava 1, părintele Dan Gheorghiţă, inspector la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
La prima oră a dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat după datină cu pâine şi sare de către obştea mănăstirii şi de către soborul de preoţi. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul psaltic „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, dirijat de părintele Constantin Dan Magdalena. La momentele cuvenite din cadrul Sfintei Liturghii, un monah a fost hirotonit întru ierodiacon. Oaspeţi la sărbătoarea hramului Mănăstirii Humor au fost stareţi şi maici stareţe de la mănăstirile din zonă.
În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a spus: „Astăzi o cinstim pe Maica Domnului, Cea care este cea dintâi dintre sfinţi şi mai presus decât toţi sfinţii. Este praznicul adormirii Ei, iar Biserica ne învaţă să o cinstim astăzi prin cântări şi rugăciuni, iar forma concentrată a rugăciunilor pe care i le aducem Maicii lui Dumnezeu este ceea ce noi numim tropar şi care zice aşa: «Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare, mutatu-te-ai la Viaţă fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.
Scurt istoric
Mănăstirea Humor își are începutul în vremea lui Alexandru cel Bun, când, în anul 1415, marele vornic Oană ridică prima așezare mănăstirească, ascunsă între codri. Ștefan cel Mare a înzestrat biserica cu obiecte prețioase și manuscrise, dintre care se mai păstrează numai Tetravanghelul (1473). În anul 1527 mânăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari. Ruinele acestei mânăstiri se pot vedea și astăzi la circa 300 m de actuala biserică. La 15 august 1530 jupân Toader Bubuiog, mare logofăt, dregător al lui Petru Rareș și soția sa Anastasia, au ridicat actuala biserică când era egumen chiar Paisie, după cum ne informează pisania. În 1535, o echipă de patru meșteri zugravi a executat decorarea marii biserici. Există indicii serioase că între aceștia se află zugravul de biserici (și curtean al măriei sale Petru, Voievodul Moldovei) Toma din Suceava. Lunga existență a mânăstirii a facut necesară renovarea în mai multe rânduri a bisericii în 1868, 1888, apoi în secolul al XX-lea în 1960 - 1961 și 1967 - 1970, restaurarea picturii fiind făcută în anii 1971 - 1972. Desființată în 1786, funcționează ca biserică de mir până în 1990, când este reactivată ca mânăstire cu obște de călugărițe, în prezent stareţă fiind maica stavroforă Paraschiva Sorohan. (Constantin Agafiței)