PS Părinte Episcop Macarie a instalat doi noi preoți slujitori în insula daneză Funen
Joi, 7 martie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de pe Insula Funen. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în orașul Odense, unde a hirotesit întru duhovnici pe cei doi preoți recent hirotoniți Daniel Florea și Andrei Cojocariu, instalându-i la cârma parohiilor românești din Odense și Svendborg.
În cadrul slujirii euharistice, Preasfințitul Macarie a oficiat și Taina Sfântului Botez pentru Ilinca Natalia, primul copil al preotului Andrei și preotesei Irina Luiza, săvârșind la finalul slujbei îmbisericirii pruncei. „Cred că cele mai frumoase, cele mai inocente și mai pline de sens fapte pe care le putem face în viață sunt atunci când primim un prunc pe brațe”, a spus ierahul.
Părintele Protoiereu Mihai-Marius Hornicar a adus cuvenitele mulțumiri Preamilostivului Dumnezeu încredințându-l pe ierarh de faptul că în Protopopiatul de Roskilde și Odense clerul și poporul vor lucra cu și mai multă osârdie pentru mântuire.