Actualitatea scrierilor Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

„De aş avea lacrămi de sânge, cu ele aş scrie rândurile acestea, ca să fie mai bine pricepută durerea pe care o am pentru urgisirea neamului nostru de astăzi şi pentru urâciunea şi turburarea care domneşte între noi!” (Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte azi pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, cunoscut şi sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, primul sfânt român al secolului XX. Mare nevoitor în viaţa pustnicească şi râvnitor al credinţei strămoşeşti, Sf. Ioan Iacob Hozevitul este autorul unor scrieri de o mare profunzime şi sensibilitate, mai actuale azi, ca niciodată. Scrierile sale duhovniceşti (scrisori, culegeri din Sfinţii Părinţi, traduceri, alcătuiri proprii despre virtuţi şi patimi, toate cu un conţinut moral şi dogmatic), alături de pildele, cugetările şi imnurile în versuri reprezintă o adevărată hrană duhovnicească pentru omul contemporan, atât de îndepărtat de Dumnezeu.

În liniştea Chiliei Sfintei Ana din Mănăstirea Hozeva, în pustiul Iordanului, unde Sfântul Ioan Iacob s-a nevoit  timp de 7 ani de zile, ostenindu-se cu aspre nevoinţe, s-au născut poezii religioase de o rară frumuseţe, scrise la gura peşterii, în clipele de răgaz şi odihnă. Astăzi, după mai bine de jumătate de veac de la trecerea la Domnul a sfântului-poet, versurile sale deplâng aceeaşi tragedie a românilor, aceea de a fi dezrădăcinaţi şi obidiţi, sclavi umili ai puterilor străine.

Iată, de pildă, câteva crâmpeie din Pluguşorul românului pribeag, în care strigătul de jale al poetului, în faţa valului de ateism care lovise ţara, se împleteşte cu amărăciunea pustiirii locurilor sfinte, lăsate moştenire de străbuni:

„Podoaba ţării azi se pierde

Feciorii casei sunt streini,

Azi codrul nu mai este verde,

Iar florile sunt mărăcini.

 

0Azi pâinea s-a făcut amară

Şi apa-i neagră de venin

Văzduhul a ajuns povară,

Iar traiul omului … un chin.

……………………………….

Tresar străbunii din morminte

Când văd atâta pustiire

Pe locurile cele sfinte,

Lăsate nouă moştenire.

 

Pământul plămădit cu sânge

Şi cu sudoare de martiri

Azi se cutremură şi plânge,

Fiind împresurat de “zbiri”.

 

Carpaţii astăzi se-nfioară

Şi apele se zbat în vad,

Văzând pe scumpa noastră Ţară

Cum se apropie de iad!”

(„La noi acasă – Pluguşorul românului pribeag”)

 

Oare în aceste versuri, scrise parcă anume pentru vremurile tulburi pe care le trăim, nu ne oglindim noi, vlăstarele de pe urmă ale Bisericii Strămoşeşti? Ce vedem azi în jurul nostru? Cele mai cumplite manifestări ale răului, pentru care sfinţii noştri se răsucesc în morminte! Se înfioară şi azi Carpaţii, chiar mai mult ca odinioară, când văd ţara noastră apropiindu-se de iadul lepădării de credinţă, al erotismului şi pornografiei, al sărăciei şi distrugerii morale, al sodomiei ridicată la rang de virtute şi promovată în emisiuni TV! Se cutremură munţii şi apele României, căci cuplurile de homosexuali pun, vai, stăpânire pe micile ecrane, pe minţile şi sufletele bieţilor români! Forţa hipnotică a televiziunii a ajuns să provoace asemenea mutaţii în conştiinţele noastre, încât suntem în stare să ne delectăm privind povestea de iubire dintre doi sodomiţi şi să asistăm la „căsătoria” lor… Ce neam se poate ridica din mocirla desfrânării şi sodomiei şi cum ne va mai răbda Dumnezeu pe faţa pământului?

Biată Românie! Cine să-ţi mai scrie azi imnuri de durere, pentru toate rănile tale, cine să-ţi mai glorifice trecutul şi să-ţi plângă prezentul?! Cine să se mai nevoiască, în pustie, în rugăciune şi post, pentru păcatele unui neam împovărat şi îngenuncheat? Azi suntem cu toţii mult prea ocupaţi cu treburile noastre, galopăm, galopăm, fără să ne dăm seama că, de fapt, am ajuns la marginea prăpastiei… Nu mai avem timp. Nici măcar pentru a ne opri o secundă şi a ne privi în oglinda propriei noastre conştiinţe. Ce e cu noi? Unde am ajuns? Înotăm în sângele zecilor de milioane de copii avortaţi, a unui neam întreg îngropat sub pământ. Negociem cum să ne îndatorăm şi să ne vindem ţara mai repede. Gândim legi prin care România să devină Sodoma (deşi cunoaştem bine pedeapsa pregătită de Dumnezeu pentru ceea ce ne grăbim să legalizăm). Ne împingem copiii spre adulter, prin puterea propriului nostru exemplu, căci azi căsătoria nu mai e „la modă”. Chiar şi căsătoriţi, visăm o viaţă cât mai uşoară, fără responsabilităţi, fără mulţi copii care să ne încurce planurile… Contracepţia şi avortul asigură „fericirea” căminului nostru…

Lipsa de credinţă, lipsa de unitate, goana după avere, dezbinarea, arivismul, snobismul, lipsa unor modele autentice, toate la un loc compun tabloul unei ţări aflate în colaps, al unui neam pe cale de a fi „înghiţit” de valul mondializării. Fără întoarcerea la rădăcinile noastre strămoşeşti, fără aplecarea genunchilor la rugăciune, fără dragoste şi unitate vom fi zdrobiţi de suflul otrăvitor al materialismului şi ateismului.

„Gândiţi-vă că trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului! Gândiţi-vă că toţi am rămas ca nişte orfani de părinţi, înstrăinaţi de ţară şi lipsiţi de sufletească hrană! Gândiţi-vă că vrăjmaşii credinţii noastre s-au înmulţit mai tare ca altă dată şi mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniţi la suflet n-are cine să ne vindece, iar de suntem în cădere, nu mai are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire şi de frăţească sprijinire. Chiar dacă nu suntem cu toţii la un loc, dar cel puţin sufleteşte să fim uniţi şi să ne purtăm neputinţele unul altuia cu îndurare.” (Sf. Ioan Iacob Hozevitul – „Frăţească urare pentru surorile românce de la Eleon”)

La înmormântarea Sf. Ioan Iacob, pe data de 7 august 1960, s-a petrecut următoarea minune, povestită de ucenicul sfântului, părintele Ioanichie:

„În ziua stabilită pentru înmormântare a venit stareţul mănăstirii, Amfilohie, cu câţiva călugări şi cu pustnicii care sihăstreau în peşterile din pustia Ruva din apropiere. S-au urcat pe scară, sus, în peşteră şi la orele 10, sâmbătă, 7 august, stareţul a început slujba prohodului. Deodată, însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.”

Despre această minune vorbeşte şi arhimandritul Amfilohie, stareţul Mănăstirii Sf. Gheorghe Hozevitul:

„Păsările ne incomodau în timpul slujbei, zburau pe capetele noastre, ne-au stins lumânările, ne-au închis cărţile, băteau din aripi deasupra trupului cuviosului, se aşezau şi pe el, pe cap, pe piept, pe picioare şi fiecare glăsuia după felul ei. Ele nu voiau mâncare, ci pe părintele lor, pe binefăcătorul lor pe care îl pierduseră. După săvârşirea slujbei, spune stareţul, l-am pus în mormântul care era în peşteră şi în care mai fuseseră îngropaţi şi alţi sihaştri, iar deasupra am pus un capac de scânduri. Abia atunci au plecat păsările şi s-au împrăştiat.”

În felul acesta şi-au luat rămas bun de la Sfântul Ioan Iacob micile sale prietene, iar mormântul a rămas închis până în august 1980 când, prin pronie dumnezeiască, au fost descoperite moaştele sale, întregi şi nevătămate, răspândind un miros plăcut.

Moaştele sfântului au fost strămutate, cu mare procesiune, în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul şi aşezate în paraclisul acesteia. Mii de închinători din diferite colţuri ale lumii vin la sfintele moaşte, pentru a cere binecuvântare şi ajutor în necazurile lor. Să ne rugăm şi noi acestui mare sfânt al Bisericii Ortodoxe Române, pentru mântuirea neamului românesc, un neam zbuciumat şi botezat în sângele muceniciei:

„De vei păzi, “credinţa tare”

Precum din veac s-a moştenit

Vei fi slăvit din nou sub soare

Mai mult de cum ai fost slăvit.

 

Iar dacă tu dispreţui-vei

Predaniile părinteşti,

Atunci a grâu vei fi colivei

Şi veşnic nu mai odrăsleşti.

 

Vei fi ca pleava cea uşoară

Purtată pururea de vânt

Pierindu-ţi urmele din ţară

Şi numele de pe pământ!

 

Atunci vei moşteni blestemul

Ca fiul rău de la părinţi

Pierzând ogorul – ca Edenul -

Răscumpărat de-atâţia Sfinţi!”

(Sf. Ioan Iacob - „Popor martir”)

De la același autor

Ultimele din categorie