Îndată după Evanghelia vindecării paraliticului la scăldătoarea Vitezdei, ziua de luni, în a patra săptămână după Paști, ne reamintește cuvintele Domnului despre Sine: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”. Observăm că nu mai avem de-a face cu forma ultimativă „cel ce nu mănâncă și nu bea” nu va intra în Împărăție ori se va lipsi de viața veșnică. Aici, Hristos le vorbește deschis, fără niciun loc de întors în ce privește exegeza și înțelegerea spuselor Sale. Viața din tată se transferă prin El fiecăruia dintre noi. Cuvânt greu pentru ei, parcă mai greu pentru noi. Ce înțelege omul modern dintr-o spusă precum acesta: „Aceasta este Pâinea care s-a coborât din cer, nu precum au mâncat părinții voștri mana și au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac”? În memoria poporului care-L asculta, acesta era maximum de purtare de grijă. Intervenția lui Iahve prin ploaia de mană pentru a-și salva de foame poporul ce-și urma calea. Ori Domnul, în sinagoga din Capernaum, vine să le spună că Trupul și Sângele Lui, Pâinea Vieții din care îi îndeamnă să mănânce, le asigură viața. În veșnicie. Lucru la care ei reacționează simplu, ca oricare dintre noi când avem dubii: Greu cuvântul acesta! 

Murmură ucenicii. Murmurăm și noi. Iar cei care-L urăsc până astăzi urlă parcă arși de cuvintele acestea. Mântuitorul insistă pe duhul care dă viață și care devine viața celui care se hrănește din realitatea Trupului și Sângelui Său. Domnul Hristos vorbește unor oameni care ascultă și nu înțeleg. Murmură și asumă neputința de a înțelege. Astăzi Hristos Domnul vorbește unor oameni care nici nu ascultă și nici nu înțeleg. Ba, mai mult, a căror bodogăneală se transformă din murmur de neînțelegere în ton ridicat de prostie ultimativă. Care nu asumă înțelept ceea ce nu înțeleg, ci declanșează continuu un soi de gâlceavă care fracturează. Trupul cel tainic al Bisericii. Dovadă că și atunci o parte dintre cei ce Îl urmau fără să creadă în propovăduirea Lui se depărtează. Hristos nu e facil. Creștinismul nu e comod. Mântuirea nu e un soft montat chipului slavei lui Dumnezeu. 

Dintre toți cei prezenți, Petru mă topește cu frumusețea mărturiei Sale când, întrebați de Domnul dacă nu vor și ei, ucenicii abia adunați, să se depărteze, să plece chiar de la El, răspunde: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Nu doar că simte adevărul cuvintelor veșnice trecându-i prin gena ucenicească, dar exprimă și re-cunoașterea Lui Iisus Hristos ca Mesia, transferând în mărturia sa gena mucenicească. Fără de care orice mărturie rămâne simplă declarație de intenție.

Aud mereu oameni care caută soluții la bucurie și fericire evadând spre alte religii ori înspre lumi ale psihologiei umane greu de identificat rațional. Oameni care neagă existența lui Dumnezeu, dar cred în marțieni. Care se gudură pe lângă filoanele unui păgânism cu nuanță profetică peste care toarnă siropul unui sincretism găunos și vitriolat de mediocritate. Aud cum e pus la colț Hristos din exces de grandomanie intelectuală și cum plătește Domnul pentru păcatele creștinilor în planul istoriei, inclusiv al istoriei imediate. Dar întrebarea lui Petru rămâne deschisă. La cine altul decât la Hristos poți merge ca om când toate se tulbură, când rana de viață sinceră e însângerată de suferința și răutatea din jur ori chiar din noi înșine? Cărui alt Dumnezeu îi pasă de noi într-atât încât poartă pe Cruce pe Fiul Său pentru a ne reda posibilitatea învierii? Pentru mine creștinismul nu mai este un joc al convingerii, ci un loc al intuirii unicității căii de rezistență la urâciunea pustiirii. Când spui cred nu spui și sunt convins. Convingerea e mai degrabă un efort rațional pe care îl așezi la îndemână credinței ca rezultatul să se împlinească în nădejde și dragoste.  

De aceea, ni se așează dinainte în drumul Rusaliilor înflorirea acestei pericope. Să știm că Duhul este Cel ce dă viață. Că viața nu e convingere fără efortul înțelegerii credinței că Hristos este Dumnezeu-Omul așteptat încă din vremea ploii cu mană. Eliberarea din Egiptul păcatelor este prima etapă a unui lung pelerinaj creștin. Drumul spre Împărăția Cerurilor. Deschisă firii umane restaurată în Hristos.