Ce spun Părinţii Bisericii despre „fraţii Domnului“

Bazându-se pe scrieri apocrife, unii consideră că Dreptul Iosif ar mai fi avut şi alţi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Fraţii Domnului sau "fraţii şi surorile lui Iisus" reprezintă o sintagmă frecvent utilizată de evanghelişti (Mt. 15, 55-56; Mc. 3, 31-35; 6, 3; In. 2, 12; 7, 3, 10) şi de alţi scriitori nou-testamentari (Fapt. 1, 14; I Cor. 9, 5; Gal. 1, 19). Primul care relatează despre "fraţii lui Iisus" este Sf. Marcu. Acesta scrie că pe când se afla în Capernaum au venit rudele Sale "ca să pună mâna pe El că ziceau că şi-a ieşit din minţi" (cap. 3, 20-21). Oricum, prin "rudele Sale" unii spun că nu trebuie înţeles neapărat că ar fi vorba de fraţii Lui trupeşti, ci de fraţi vitregi sau veri, după opinia altora.

Şi totuşi Sf. Ioan vorbeşte explicit de "fraţii Săi" (cap. 7, 3) care i-au sugerat să meargă în Iudeea. Pornind de la diferenţa mare de vârstă dintre Iosif şi Maria, unii consideră că mai înainte de a se logodi cu ea, care a conceput fiu de la Duhul Sfânt, ar mai fi avut ca fii pe Iacob, Iosif, Simeon şi Iuda, plus câteva fiice, cel puţin două (13, 55). Toate numele celor aşa-zişi fraţi se întâlnesc în ordine diferită la Sfinţii Evanghelişti Matei (13, 55) şi Marcu (6,3). De fapt sunt amintiţi de trei ori de Evanghelişti. În primul rând atunci când probabil au voit să-L salveze din mâinile duşmanilor care îi doreau moartea, L-au declarat iresponsabil (ieşit din minţi: Mc. 3, 21; Mt. 12, 46), apoi în momentul respingerii lui Iisus în Nazaret (Mc. 6, 1 ; Mt. 13, 53; Lc. 4, 16) şi, în cele din urmă, când au încercat să-i impună a face minuni în Ierusalim (In. 7, 3), dar n-a făcut nici o minune "fiindcă nu credeau în El nici chiar fraţii Săi", ne informează evanghelistul (In. 7, 3). Situaţia se va schimba radical după înviere când Iisus se arată fratelui său Iacob (I Cor. 15, 7). De acum nu numai că au crezut în El, dar s-au şi alăturat Apostolilor (Fapt. 1, 14), iar Iacob, fratele Domnului (ruda Domnului cum este denumit în Tradiţia ortodoxă), ajunge conducător al Bisericii din Ierusalim (Fapt. 12, 17; 15, 13; 21, 18).

Mai curând, veri primari

Dintre Părinţii Bisericii, un loc de frunte în formularea învăţăturii cu privire la pururea fecioria Maicii Domnului şi impunerea ideii că aşa-zişii "fraţi ai Domnului" erau de fapt verii lui Iisus a ocupat Fericitul Ieronim. Argumentul de bază pe care îl aduce ar fi acela că în numeroase texte vechitestamentare, substantivul ebraic "ah" desemnează cu evidenţă nu doar pe fraţii de sânge, ci şi pe un nepot de frate, văr (cf. Fac. 29, 12; 24, 48). La prima vedere s-ar părea că argumentul lui Ieronim este solid fiindcă într-adevăr ebraica biblică şi aramaica nu aveau un termen specific pentru a desemna cuvântul "văr", iar substantivul "ah" respectiv "aha" au fost utilizaţi pentru a defini atât substantivul "frate", cât şi pe cel de "văr" sau chiar "nepot". Opinia lui Ieronim are totuşi un evident punct slab în sensul că nu se poate desfiinţa semnificaţia de bază al substantivului ebraico-aramaic "ah" cu corespondentul său "adelfos" şi nici nu poate fi limitat la sensul voit de exeget, ci trebuie luat cu sensul lui din contextul biblic imediat sau chiar mai îndepărtat. Aşadar, echivalentul Septuagintei, adică versiunea greacă a Vechiului Testament, în pasajele invocate, a redat substantivul "ah" prin "adelfos" cu sensul de frate, dar fără a lăsa să se înţeleagă că ar fi vorba de frate în sens propriu, fiindcă textul ne spune clar că este vorba de un nepot de frate. Cartea Facerea, în traducerea Septuagintei, ne arată fără nici un dubiu că deşi a folosit cuvântul la cap. 12, 8, a spus mai înainte (vers. 5) că era vorba de Lot, fiul fratelui său, încât invocarea textului în sensul voit de Ieronim este de-a dreptul lipsită de orice suport. Şi mai derutant este faptul că şi Eusebiu de Cezareea îl numeşte pe Iacob unul dintre aşa-numiţii "Fraţi ai Domnului" când precizează că lui Iacob "fratele Domnului, i se încredinţase de către Apostolii înşişi conducerea Bisericii de la Ierusalim" (cf. Eusebiu de Cezareea, Scrieri. Partea întâia, Istoria bisericească. Mănăstiri din Palestina, trad., studiu, note şi comentarii de pr. prof. T. Bodogae, E.I.B.M. B.O.R, Bucureşti, 1987, 201). Şi mai dificil de înţeles pentru noi apare iarăşi afirmaţia lui Hegesip care cunoştea foarte bine sensul şi utilizarea termenilor "anipsios" - "văr" şi, respectiv, "unchi", atunci când vorbeşte despre membrii bisericeşti ai familiei lui Iisus. Problema devine cu atât mai dificilă cu cât foloseşte fără echivoc formula "fratele Domnului după trup" (el îl are în vedere pe Mt. 13, 55; Mc. 6, 3) când zice: "Mai trăiesc încă din seminţia Mântuitorului nişte nepoţi ai lui Iuda care el însuşi se numea fratele Domnului după trup." (Vezi: Eusebiu, op. cit. p. 119).

Un alt scriitor de dinainte de sinodul niceean care s-a ocupat îndeaproape de problema "fraţilor Domnului" a fost Tertulian (circa 160-220 d. Hr.). Acesta îi considera pe "fraţii Domnului" ca fiind fraţi în sensul propriu al cuvântului. El îşi baza argumentarea pe Evanghelia de la Marcu (3, 31-35) în paralel cu cea de la Luca (8, 19-21). În opoziţia sa îndârjită împotriva lui Marcion şi a aderenţilor lui, ca să argumenteze cât mai convingător umanitatea lui Hristos, contestată de acela, Tertulian a afirmat cu tărie că mama lui Iisus şi fraţii Săi erau cu adevărat mama Sa şi fraţii Lui fizici, şi cu această subliniere el credea că a găsit argumentul de necontestat în favoarea deplinei umanităţi a lui Hristos.

Conform lui Kittel şi aşa cum o arată şi dicţionarele de specialitate, termenul "adelfos" - pe lângă sensul de frate - cuprinde o paletă mai largă de semnificaţii chiar în aramaică, iar contextul în care se foloseşte lasă clar să se înţeleagă sensul său propriu (Mt. 1, 2; Mc. 1, 16, 19; 12, 19-20; Lc. 15, 27; 16, 28; In. 11, 2) sau figurat: adică fraţi spirituali sau mărturisitori ai aceluiaşi crez, fiind folosit de 30 de ori în Faptele Apostolilor şi de 130 de ori la Sf. Pavel. În sens spiritual l-a folosit adesea şi Domnul Hristos (Mt. 23, 8; 25, 40). Crezând în Hristos, oamenii pot deveni fraţi ai Săi (Rom. 8, 29). Aşadar chiar dacă pentru aramaică şi unele texte vechitestamentare termenul apare ca sinonim pentru frate şi văr, totuşi contextul nu lasă loc confuziei decât pentru necunoscătorii textului sfânt (vezi: I Paral. 23, 22). Exegetul John P. Meier remarcă faptul că Apostolul Pavel, care a scris în greaca Noului Testament şi care cunoştea bine realităţile vremii, foloseşte termenii "adelfos" cu sensul propriu de "frate" (Gal. 1, 19; I Cor. 9, 5), şi "anipsios", cu sensul unic de "văr". Aşadar, se pune întrebarea dacă Apostolul avea în vedere relatarea unei tradiţii foarte recente sau făcea aluzie la nişte oameni pe care-i cunoştea personal, de vreme ce pe unii îi numeşte "veri", iar pe alţii "fraţi". Problema apare cu atât mai greu de surmontat cu cât apare şi la istoricul iudeu Iosephus Flavius care-l numeşte pe Iacob al Ierusalimului pur şi simplu "fratele lui Iisus" ( XX, 9, 1).

Bazându-se pe unele scrieri apocrife, cum ar fi "Evanghelia lui Petru" secondată de "Protoevanghelia lui Iacob", unii consideră că Dreptul Iosif ar mai fi avut şi alţi copii dintr-o căsătorie anterioară şi ca urmare era vorba de nişte fraţi doar după tată, de fapt nici după tată în sensul propriu al cuvântului dacă avem în vedere conceperea supranaturală a Pruncului Iisus. Prima soţie a lui Iosif s-ar fi numit tot Maria, sora Maicii Domnului care ar fi născut patru fii: pe Iacob, Iosif, Simeon şi Iuda (Mt. 13, 55). Această opinie nu are prea multă susţinere deoarece Tradiţia ne spune că Părinţii Ioachim şi Ana n-au avut-o ca fiică decât pe Sf. Fecioară, iar dacă ar fi avut două fiice, ar fi fost imposibil să le fi dat acelaşi nume, caz nemaiîntâlnit la evrei şi nu numai. Pe de altă parte, Iosif este numit "om drept" (Mt. 1, 19) şi nu ar fi putut să-i dea carte de despărţire primei soţii ca să se căsătorească cu alta, fără numai dacă prima soţie nu ar fi decedat între timp. În orice caz, dacă s-ar accepta şi varianta a doua, susţinută de mulţi teologi, printre care şi ortodocşi, considerăm că ar fi vorba mai curând despre nişte veri primari, adică fii ai lui Alfeu (Cleopa) şi ai Mariei, sora Sfintei Fecioare, numită "mama lui Iacob şi a lui Iosif" (Iosie cf. Mt. 27, 56; Mc. 15, 40; Lc. 24, 10).

Citește alte articole despre: Dreptul Iosif, Iisus, Maria, fraţii Domnului

De la același autor

Ultimele din categorie